În perioada 11-12 iulie 2023 va avea loc summitul NATO, unde vor fi prezentate și cele trei planuri regionale de apărare.
Summitul NATO are loc în perioada 11-12 iulie 2023
Liderii NATO se vor reuni în perioada 11-12 iulie 2023, la Vilnius. În cadrul acestui eveniment, aceștia urmează să aprobe noi planuri de descurajare și apărare care remodelează răspunsul aliaților la potențiale atacuri.
Cu câteva zile înainte de acest summit, oficialii alianței încearcă să finalizeze toate detaliile.
Astfel, membrii sunt așteptați să „aprobe trei planuri regionale, care explică ce trebuie să facă fiecare națiune – în funcție de geografia acelor regiuni – pentru a descuraja și a se apăra în toate domeniile – spațiu, cibernetic, terestre, maritime, aeriene”, afirma luni amiralul Rob Bauer, președintele
După ce planurile vor fi aprobate, urmează ca statele membre NATO, dar și personalul militar al alianței le vor face executabile prin exerciții și investiții.
Anul trecut, la Madrid, membrii au convenit să-și sporească prezența pe Flancul Estic pentru a descuraja posibilele atacuri și pentru a crește pregătirea apărării.
Liderul adjunct al Statului Major pentru Operațiuni SHAPE, generalul-maior Matthew Van Wagenen, este de părere că aceste planuri includ aproximativ 40.000
de militari aflați sub comanda Comandantului Suprem Aliat al NATO în Europa (SACEUR), plus 100 de avioane și 27 de nave din Marea Baltică și Marea Mediterană.Care sunt cele trei planuri regionale?
Aceste trei planuri regionale se află în lucru din 2018, după ce Rusia a anexat Crimeea.
Astfel că, cele trei planuri cuprind:
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
-Un plan acoperă Nordul Înalt și Atlanticul, condus de Comandamentul Forțelor Comune din Norfolk, în SUA.
- Un plan regional central, condus de Comandamentul Forțelor Aliate din Brunsunn, Țările de Jos, va acoperi Țările Baltice și Alpii.
-Al treilea plan acoperă sud-estul alianței militare, inclusiv Marea Mediterană și Marea Neagră, cu o comandă la Napoli, Italia.
Potrivit secretarului general Jens Stoltenberg la acest summit, membrii NATO sunt de asemenea așteptați să „să fie de acord cu un nou angajament de investiții în apărare, cu 2% nu ca plafon pe care ne străduim să-l atingem,
Joi au discuții CSAT cu privire la obiectivele României pentru Summitul NATO
Joi, 6 iulie, are loc o ședință CSAT în care se va discuta despre obiectivele pe care România pentru Summitul NATO de la Vilnius.
Tot atunci se vor stabilite efectivele armate ale României care pot fi puse la dispoziție pentru participarea la misiuni şi operații în afara teritoriului statului român anul viitor.
Pe ordinea de zi a ședinței CSAT se află:
– Obiectivele României pentru Summitul NATO de la Vilnius, Republica Lituania, din perioada 11-12 iulie 2023;
– Forțele armate ale României care pot fi puse la dispoziție pentru participarea la misiuni şi operații în afara teritoriului statului român în anul 2024.
De asemenea, se vor analiza şi alte teme de actualitate din domeniul securității naţionale, mai indică sursa menţionată.
Sursă: nato.int