Gabriela Dima, așa cum era cunoscută în viața de zi cu zi, s-a stins la vârsta de 66 de ani, lăsând un gol imens în rândul celor care i-au urmărit previziunile și sfaturile de-a lungul anilor.
Ce spune numerologul Mihai Voropchievici despre destinul Minervei
Moartea Minervei a fost analizată dintr-o perspectivă inedită de numerologul Mihai Voropchievici, care a observat o conexiune puternică între viața Minervei și cifra 7, un număr cu o semnificație profundă în numerologie.
El a remarcat că cifra 7 a însoțit-o în cele mai importante momente: a studiat astrologia de la vârsta de 14 ani (2x7), și-a găsit sfârșitul pe 7 martie, iar inițiala prenumelui său, „G”, corespunde aceleiași cifre în numerologie.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Conform interpretării sale, cei influențați de cifra 7 sunt adesea conectați cu lumea spirituală, ezoterismul și introspecția, iar Minerva nu a făcut excepție. De-a lungul vieții, a trecut prin încercări grele – pierderea celor dragi, confruntarea cu boala și provocările unui destin marcat de karma lui 7.
„Ea a făcut astrologie de la 14 ani, adică de două ori cifra șapte. Ea a trecut în neființă pe 7 martie. Apoi, prenumele ei, Gabriela, care începe cu litera G, are corespondent 7. Este o viață grea sub karma lui 7. A trecut prin pierderea soțului, a fiului, a fost diagnosticată cu cancer. Se spune că și-a prezis și moartea. O regret nespus. A fost un arhanghel al astrologiei românești. Sunt marcat profund. Odihnă veșnică, nu vei fi uitată niciodată”, a
Comunitatea astrologilor deplânge dispariția sa, considerând-o un adevărat simbol al acestui domeniu. Minerva nu va fi uitată, iar moștenirea sa va dăinui prin învățăturile și previziunile pe care le-a lăsat în urmă.