"Suntem in razboi!" Presedintele Macron impune restrictii dure pentru limitarea raspandirii coronavirus

Autor: L.S.

Preşedintele Emmanuel Macron impune francezilor restricţii de mişcare dure, pentru a încetini răspândirea coronavirusului

 

Preşedintele Emmanuel Macron impune francezilor restricţii de mişcare dure, pentru a încetini răspândirea coronavirusului, şi a spus luni că armata va ajuta la tranportarea bolnavilor la spitale, transmite Reuters.

În Franţa sunt deja închise restaurantele şi barurile, şcolile şi staţiunile de ski, dar Macron a spus că sunt necesare măsuri fără precedent pe timp de pace, în condiţiile în care numărul bolnavilor s-a dublat la fiecare trei zile, iar numărul morţilor a crescut.

Într-un discurs sobru adresat naţiunii, preşedintele a spus că începând de marţi, la ora 11:00 GMT (13:00 ora României), francezii vor fi obligaţi să stea acasă, cu excepţia cazurilor în care merg la cumpărături de alimente, se deplasează la serviciu, fac exerciţii sau au nevoie de îngrijiri medicale.

Oricine încalcă restricţiile, valabile pentru cel puţin două săptămţni, va fi pedepsit.

Ştiu că ceea ce vă cer este fără precedent, dar circumstanţele o cer.

Nu ne luptăm cu o armată sau cu o altă naţiune. Dar inamicul este chiar aici: invizibil, eluziv, dar care face progrese”,
a afirmat Macron.

Aproximativ 100.000 de poliţişti vor fi desfăşuraţi pentru a pune în aplicare carantina. Puncte de control vor fi instituite la nivel naţional, iar cei care se deplasează vor trebui să îşi justifice deplasarea cu un document tipărit, inclusiv pietonii, a spus ministrul de Interne Christophe Castaner.

Macron a explicat că măsura este necesară pentru că prea mulţi oameni au ignorat avertismentele anterioare şi au mers în weekend în parcuri şi pe străzi, punând în pericol sănătatea lor şi a celor din jur.

În Franţa, coronavirusul a ucis 148 de oameni şi a infectat peste 6.600.

Potrivit noilor măsuri, soldaţii vor ajuta la transportul bolnavilor la spitalele care îi pot primi şi va fi creat un spital militar cu 30 de paturi de terapie intensivă, în regiunea Alsacia, unde este unul dintre cele mai mari focare de infecţii.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Macron a mai spus că amână organizarea celui de-al doilea tur al alegerilor locale de duminică şi că, pentru că guvernul trebuie să se concentreze doar pe combaterea pandemiei, va suspenda agenda de reforme, începând cu reforma sistemului de pensii.

Dacă va fi nevoie, guvernul va conduce prin decrete, pentru a combate coronavirusul.

Pentru a ajuta companiile, Macron a spus că guvernul va oferi garanţii pentru împrumuturi în valoare de 300 de miliarde de euro. Planul va fi înaintat Parlamentului în următoarele săptămţni şi va fi retroactiv, a declarat o sursă din Ministerul de Finanţe.

Chiriile şi facturile pentru utilităţi ale companiilor mici vor fi suspendate, pentru a le ajuta să depăşească problemele economice, a adăugat Macron.

Nicio companie franceză, indiferent de mărime, nu va fi expusă riscului de faliment”, a mai spus preşedintele, potrivit news.ro.

Citeste si: Poluarea din Bucuresti a disparut! "In ultima saptamana, concentratiile tuturor poluantilor monitorizati s-au situat mult sub valorile limita."

Citeste si: Dosar penal in rem în cazul lui Vergil Chițac. Ce acuzații i se aduc?

Citeste si: Voluntarii care îți aduc cumpărăturile la ușă, dacă stai izolat. Cum te poți implica