"Sunteti niste cretini! Ne ucideti!" Mesajul primit de Adriana Saftoiu dupa acordul MAI - BOR

Autor: L.S.

Deputatul PNL Adriana Săftoiu a relatat pe Facebook, că a primit un mesaj șocant de la o prietenă, absolventă de Teologie

Deputatul PNL Adriana Săftoiu a relatat pe Facebook, că a primit un mesaj șocant de la o prietenă, absolventă de Teologie, după ce colegul său de partid, ministrul de Interne Marcel Vela, a transmis acordul MAI-BOR privind situația de Paști. „ Ne ucideți”, a fost mesajul primit de Săfotiu la anunțul ministrului potrivit căruia voluntarii parohiilor și echipele de ordine publică vor distribui lumina în noaptea Învierii, iar credincioșii vor putea merge la biserică pentru ridicarea sfintelor Paști.

Prietena mea, absolventă de Teologie, mă sună: ”<<Sunteți niște cretini! Încălcați porunca a 6-a, să nu ucizi! Asta faceți voi acum cu organizarea de Paște! Ne ucideți”>> Atât mi-a spus și a închis”, a scris Săftoiu. Deputatul PNL nu a făcut comentarii suplimentare, lăsând se se înțeleagă însă că nici ea nu este de acord cu decizia anunțată de ministrul Vela, scrie hotnews.ro.

Acordul MAI cu BOR

Potrivit declarațiilor lui Vela, susținute la sediul MAI, prin acordul dintre Biserica Ortodoxă și Ministerul de Interne s-au stabilit următoarele: pâinea binecuvântată (prescurile) va fi distribuită credincioșilor în zilele de vineri și sâmbătă, în intervalul 07.00-17.00, în toate parohiile.

În declarația pe proprie raspundere, la locul deplasării, credinciosul va face precizarea „pentru ridicarea Sfintelor Paști” și va trece numele lăcașului de cult la care se va deplasa, din zona de rezidență.

Distribuirea luminii sfinte aduse de la Ierusalim se va face de către voluntarii parohiilor și de către echipajele de ordine publică, sâmbătă seară, începând cu ora 20.00.

Angajații parohiilor și voluntarii, în calitate de organizatori, vor asigura respectarea distanței sociale pe perioada distribuitrii paștilor, având ca semn distinctiv o banderolă albă pe braț.

În noaptea de Înviere este permisă circulația tuturor preoților care distribuie Sf.

Lumină în casele credincioșilor, cât și a voluntarilor care vor avea asupra lor cartea de identitate, ecusonul nominal din partea parohiei, mască și mănuși de protecție.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citeste si: Noaptea de Înviere! Reguli noi transmise de Marcel Vela, ministrul de interne

Citeste si: E oficial: romanii pot lua lumina de Paste! Cum se va putea face acest lucru: anuntul autoritatilor

Citeste si: Paște 2020. Anunțul făcut de biserică. Cum vor lua credincioșii "Paştile" și ce trebuie să facă în seara de Înviere?

 

 

Taguri: