Superstiții de Mărțișor. Ce trebuie să facă fetele nemăritate de 1 martie

Autor: Bianca Vidoi
Actualizat: 29 feb 2024, 21:08

Care sunt superstițiile de care românii țin cont la data de 1 Martie 2024?

Sursa: PixaBay

Data de 1 Martie reprezintă începutul primăverii, însă românii cunosc această zi sub denumirea de Mărțișor, ce vine alături de superstiții și tradiții.

Ziua de 1 Martie este foarte specială în România, alături de venirea primăverii, aceasta dă începutul nenumăratelor sărbători din această lună, prima fiind chiar Mărțișorul. În această zi, românii obișnuiesc să ofere mărțișoare care să aibă un fir alb și unul roșu, acestea reprezentând victoria primăverii în lupta cu anotimpul rece. Iată care sunt superstițiile și tradițiile de care țin cont românii.

Ce superstiții și tradiții de Mărțișor respectă toți românii

Câteva zile stau între români și începutul primăverii, iar aceștia au început deja pregătirile pentru Mărțișor, ce este celebrat anual la data de 1 Martie. Fiind începutul primăverii, dar și Mărțișor, ziua de 1 Martie are o importanță aparte pentru români, iar aceștia respectă mai multe superstiții și tradiții în această zi, pentru a se asigura că pe parcursul acestui anotimp le va merge bine.

În ziua de 1 Martie, atât femeile, cât și bărbații, primesc sau dăruiesc mărțișoare, iar persoanele ce aleg să le țină în piept sau la mână pe întreaga perioadă a lunii sau

în primele 14 zile ale acesteia, vor fi păziți de rele și de boală, dar vor avea parte și de noroc pe parcursul întregului an. Mărțișoarele se oferă persoanelor ce ne sunt dragi, iar acest simbol aduce cu el belșug, iubire și sănătate pe parcursul anului 2024.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

La sfârșitul lunii, persoanele ce dau jos mărțișorul trebuie să îl pună într-un pom fructifer, astfel încât belșugul și avuția să intre în casele lor. Se crede că persoanele ce își pun o dorință atunci când atârnă mărțișorul în pomul fructifer vor avea parte de îndeplinirea acesteia pe parcursul acestui an.

Superstiții de mărțișor în funcție de zonele țării

Românii din diferite regiuni ale țării cunosc o diferită însemnătate a acestuia, astfel aceștia respectă diferite superstiții care să îi ajute pe parcursul primăverii, dar și a anului.

Iată care sunt cele mai cunoscute superstiții de mărțișor în Muntenia, Ardeal și Banat, de care românii țin cont și în prezent.

Citește și: Superstiții pentru 1 Martie 2024. De ce este nu este bine să spălăm în prima zi de primăvară?

În Muntenia

Românii din Muntenia poartă mărțișorul pe care îl primesc la data de 1 Martie până la data de 9 Martie, după care îl agață de o floare sau un pom fructifer.

În această zonă a țării este obișnuit ca acestea să fie puse chiar sub o piatră în curtea casei, crezându-se că dacă se adună furnici într-o săptămână, fata ce a pus-o acolo va avea parte de spor în muncă, potrivit click.ro.

În Ardeal

În Ardeal, după ce trece perioada în care oamenii poartă în piept sau la mână mărțișorul, acesta este pus la uși, la ferestre și chiar și de coarnele animalelor, astfel încât să sperie spiritele necurate ce se apropie de gospodăria lor.

Se crede că femeile din Ardeal ce lucrează cu fusul în timpul „babelor”, mai exact între 1 și 9 martie, vor atrage asupra lor mânia și blestemele Babei Dochia.

În Banat

În Banat se crede că fetele ce nu sunt măritate trebuie ca la data de 1 Martie să se spele cu apa adunată de pe frunzele fragilor din pădure, astfel încât acestea să își găsească alesul în acest an. În zona Bihorului, fetele trebuie să se spele cu apă de ploaie pentru a fi sănătoase şi frumoase, iar acestea o să țină mărțișoarele la piept sau la mână până în momentul în care cucul va începe să cânte sau până atunci când înfloresc primii trandafiri sau cireși.

În ce parte se poartă mărțișorul în piept

Mărțișorul arată începutul primăverii, iar în funcție de zona României, femeile și copii le primesc, existând însă și excepții, în cadrul cărora și bărbații le pot primi. Acestea pot veni sub forma unor brățări sau broșe, ce trebuie să aibă un șnur alb și roșu, care reprezintă lupta pe care primăvara a triumfat-o în fața vremii reci și a iernii.

Tradiția arată că nu este întâmplatoare partea pe care ne punem mărțișorul în piept, iar acesta trebuie pus pe partea stângă, astfel încât să ni se îndeplinească toate dorințele pe care le avem la începutul acestei primăveri. Mărțișorul are câteva forme consacrate în țara noastră, precum coșarul, trifoiul sau ghiocelul, potrivit playtech.ro.