Cei doi sunt acuzaţi că ar fi omorât un bărbat de 36 de ani, i-au pus trupul într-o valiză şi l-au abandonat sub un pod.
Motivele atacului rămân necunoscute, însă cert este că cei doi au părăsit comuna la scurt timp după ce camerele de supraveghere i-au surprins în timp ce transportau un troler pe străzile din localitate, la lăsarea nopţii.
Cei doi suspecți au fost prinși. Aceștia sunt cunoscuți recidiviști
Incidentul a avut loc sâmbătă seara, când camerele de supraveghere din Pungeşti au surprins cuplul în timp ce cărau un geamantan prin comună. Se crede că suspecţii căutau un loc izolat pentru a ascunde cadavrul.
În cele din urmă, au abandonat valiza la marginea satului, lângă un pod, într-o zonă dens vegetată.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
„M-a sunat un prieten. Băi, vino că miroase urât rău de tot! Unde? Pe râpă. l-am tras o dată şi încă o dată. Mă, ce e? Şi îi spun că e om. Am zis că poate e un câine mort, o găină. Şi am văzut genunchiul îngrămădit acolo", povestește cel care a descoperit cadavrul, conform Observator.
Poliţiştii şi criminaliştii au încercuit imediat zona şi au stabilit că trupul neînsufleţit aparţinea unui bărbat de 36 de ani din Onceşti, Bacău.
Cei doi suspecţi, locuitori ai satului Pungeşti, au fost identificaţi rapid datorită urmelor lăsate de geamantan pe pământ.Se pare că victima cunoştea cel puţin unul dintre suspecţi şi ambii sunt cunoscuţi ca recidivişti.
Ancheta continuă pentru a stabili circumstanţele exacte ale crimei şi rolul fiecăruia dintre suspecţi. Deocamdată, nu se ştie dacă femeia a participat activ la omor sau dacă doar a ajutat la ascunderea cadavrului. Cei doi nu au fost încă audiaţi.
Cadavrul a fost transportat la serviciul de medicină legală din Vaslui pentru autopsie, care va stabili exact cauza morţii. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţii riscă până la 25 de ani de închisoare.