Sute de elefanți vor fi sacrificați în sudul Africii pentru combaterea foametei

Autor: Bianca Vidoi
Actualizat: 17 sep 2024, 13:11

S-a aprobat sacrificarea elefanților în Zimbabwe 

Sursa: freepik

Temperaturile extreme au afectat întreaga lume, iar seceta cauzată i-au făcut pe politicienii din sudul Africii să ia măsuri disperate.

În Zimbabwe are loc una dintre cele mai grave secete din ultimele decenii, iar o astfel de situația cere o măsură disperată care să îi salveze pa locuitori de la foamete. S-a autorizat sacrificarea în masă a elefanților pentru a ajuta la combaterea foamei, iar această decizie a adus nenumărate observații din partea activiștilor pentru drepturile animalelor și a conservaționiștilor.

Decizia disperată ce s-a luat în sudul Africii pentru combaterea foametei

Nu doar România s-a luptat în anul 2024 cu seceta. Temperaturile ridicate s-au resimțit pe întreg globul, iar în sudul Africii s-au luat decizii disperate pentru a îi salva pe oameni de foamete. Purtătorul de cuvânt al Autorității pentru parcuri și faună din Zimbabwe, Tinashe Farawo, a declarat pentru CNN că scopul este să sacrifice elefanți pentru a salva populația de la foamete. „Ne propunem să sacrificăm 200 de elefanți”, a declarat acesta.

Această decizie disperată a fost luată după ce peste jumătate din populația țării riscă să sufere de foamete acută după seceta de anul acesta. Zimbabwe nu a fost prima țară în care s-a luat această decizie de a sacrifica elefanții, această țară s-a adaptat nevoilor oamenilor după ce Namibia a decis ca elefanții și alte animale sălbatice să fie sacrificate pentru a salva locuitorii.

Citește și: Stare de urgență în Italia din cauza secetei: Peste 850 de mii de persoane primesc apă cu rația

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Larisa Uță, despre cum a început povestea de iubire între ea și Alin Oprea. “De la prima întâlnire i-am mâncat toți banii.”

Luna trecută s-a decis ca în Namibia să fie sacrificate 700 de animale sălbatice, alături de elefanți, iar carnea acestora este împărțită persoanelor ce se luptă cu insecuritatea alimentară. Deși în Namibia au fost sacrificate deja peste 150 de animale, în Zimbabwe este așteptată finalizarea documentelor necesare.

Zimbabwe are a doua cea mai mare populație de elefanți din lume

Deși această decizie vine în ajutorul oamenilor, activiștii pentru drepturile animalelor și a conservaționiștii au făcut mai multe observații asupra sacrificărilor animalelor sălbatice și a elefanților.

În Zimbabwe se află a doua cea mai mare populație de elefanți din lume, după cea din Botswana, iar Ministrul Mediului, Sithembiso Nyoni, a declarat că numărul acestora îl depășește pe cel necesar pentru această țară.

„Zimbabwe are mai mulți elefanți decât avem nevoie și mai mulți elefanți decât pot găzdui pădurile noastre”, a declarat Ministrul Mediului, Sithembiso Nyoni.

Numărul crescut al elefanților duce la o nevoie mai mare de resurse pentru îngrijirea acestora, de care duc lipsă în acest moment, ceea ce poate cauza conflictul dintre oameni și animalele sălbatice din țară.

„Discutăm cu Zim Parks (Zimbabwe Parks and Wildlife Authority) și cu unele comunități pentru a face ceea ce a făcut Namibia, astfel încât să putem număra elefanții, să mobilizăm femeile să usuce carnea și să o împachetăm pentru a ne asigura că ajunge la unele comunități care au nevoie de proteine.Atunci când există o suprapopulare de animale sălbatice într-un anumit parc, acestea vor încerca să iasă din parc pentru a căuta alte resurse, cum ar fi apă sau verdeață. Atunci când se întâmplă acest lucru, ele vor intra în contact cu oamenii și vor începe conflictele.”, a adăugat Ministrul Mediului, Sithembiso Nyoni, potrivit antena3.ro.