Este vorba de fermierii români, care azi au primit de la stat subvențiile. Agricultorii au primit un avans de 70% din subvențiile pe suprafață și chiar un avans de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală, a anunțat Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
"Pe data de 16 octombrie este Consiliul de miniştri, dar voi rămâne în ţară pentru a mă asigura că în primul minut al zilei de miercuri dăm drumul la subvenţii.
Sute de mii de români s-au trezit astăzi cu bani în conturi!
Avansul pentru subvențiile pe suprafață se acordă în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2019, iar din 1 decembrie 2019, APIA va efectua plăţile corespunzătoare diferenţei între plafonul financiar al fiecărei scheme şi cuantumul calculat şi acordat în avans, în condiţiile îndeplinirii de către beneficiari a tuturor criteriilor de eligibilitate. Plăţile pentru schemele finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,7496 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2019.
Asta în timp ce pentru plăţile schemelor finanţate din FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală) cursul de schimb valutar este de 4,6635 lei/euro. Acesta a fost stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 31 decembrie 2018.Avansul pentru plata directă în sectorul vegetal, respectiv schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), este de 102,6 euro/ha, plata redistributivă pentru intervalele între 1 şi 5 hectare (inclusiv 5 ha) şi peste 5 hectare şi până la 30 de hectare inclusiv va fi de 48,7 euro//ha), plata pentru înverzire (59,3 euro/ha), iar plata pentru tinerii fermieri (31,2 euro/ha).
Pentru speciile ovine/caprine, plafonul alocat este de 17,7 euro/animal.Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Numărul cererilor pentru subvenții a scăzut ușor
Petre Daea, ministrul demisionar al Agriculturii, a declarat pe 30 septembrie că aproape 300.000 de dosare au fost procesate dintr-un total de 900.000, pentru acordarea subvenţiilor în avans în agricultură. Potrivit celor de la APIA, peste 846.600 cereri unice de plată, pentru o suprafaţă totală de 9,7 milioane hectare au fost depuse până la data de 15 mai, când s-a încheiat campania de primire a cererilor, aferente anului 2019.
Faţă de anul trecut, numărul cererilor a scăzut uşor, în timp ce suprafaţa agricolă a crescut cu 194.695,83 hectare, fapt care confirmă tendinţa de comasare a terenurilor, notează APIA. Suma totală alocată României din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) în 2019 se ridică la 1,94 miliarde de euro.Citeste si: Lista ministrilor din Guvernul Orban- cine sunt cei propusi sa ne conduca
Citeste si: Se dau bani! Decizia Guvernului condus încă de Viorica Dăncilă!
Citeste si: Mii de locuri de munca disponibile! Nu ai nevoie de experiență. Te angajează imediat