Alice Sutton este o tânără de 25 de ani, din Marea Britanie, care le dovedește tuturor că visele pot deveni realitate. Aceasta trăiește de peste 3 ani într-o furgonetă, vizitând Europa. Pe parcursul celor 3 ani petrecuți în furgonetă a reușit să conducă peste 128.000 de kilometri prin Europa, bucurându-se de toate frumusețile naturii.
Tânăra de 25 de ani care trăiește într-o furgonetă de 3 ani
Alice Sutton are 25 de ani și trăiește visul tuturor oamenilor, cel de a călători prin Europa. Aceasta este din Marea Britanie, iar povestea vieții ei de vis a început chiar după ce a absolvit facultatea. Aceasta a fost angajată în cadrul unei corporații din Marea Britanie, însă după doar șapte săptămâni și-a dat seama că nu este ceea ce își dorește să facă, motiv pentru care a demisionat și a făcut primii pași spre visul ei.
Tânăra de 25 de ani a investit 3.000 de lire sterline într-o fostă furgonetă de serviciu a unei companii britanice de gaz, astfel încât să o transforme într-o rulotă confortabilă și sigură. Pentru a își realiza visul, Alice Sutton a fost nevoită să lucreze la furgonetă timp de mai bine de jumătate de an, realizând astfel toate modificările necesare pentru a călători cu ea prin Europa.
După nenumărate locuri de muncă pe care le-a avut, Alice Sutton a reușit să economisească suficienți bani încât să poată pleca în călătoria vieții ei. Aceasta a primit un job de marketing digital care îi permite să lucreze de oriunde.
„Întotdeauna am știut că vreau să locuiesc într-o furgonetă și să lucrez de la distanță, dar nu aveam idee cum să fac asta. În cele din urmă, am găsit o modalitate de a combina munca și călătoriile”, a spus Alice, potrivit antena3.ro.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Anunț pentru femeile din țară! Cine beneficiază de carduri de energie în 2025 și când vor fi încărcate
Călătorește prin Europa și se bucură de toate frumusețile naturii
Deși își trăiește visul, Alice Sutton a dezvăluit și momentele mai puțin plăcute din viața ei trăită în furgonetă. Aceasta a povestit cum furgoneta ei s-a stricat, iar chiar în aceeași perioadă cineva a intrat prin efracție în ea. Alice Sutton își amintește și de furtunile puternice pe care le-a experimentat în Portugalia, acolo unde vântul a bătut cu 90 km/h.
Furgoneta acesteia a fost zguduită seri la rând de rafalele de vânt puternic, însă aceste momente neplăcute nu au făcut-o să renunțe la viața pe care o trăiește. Chiar și atunci când îi este greu să găsească surse de apă sau locuri de dormit, aceasta privește partea pozitivă a lucrurilor. Tânăra se trezește privind peisaje superbe, vizitând Europa și bucurându-se de viața pe care o are.
„Oamenii mă întreabă adesea unde fac duș sau cum fac față singurătății. Folosesc un rezervor de apă cu o pompă și fac duș afară în bikini. Cum rămâne cu singurătatea? Când ești înconjurat de o natură frumoasă, nu ai timp pentru ea”, explică Alice.