Serialul turcesc “Poveste din Anatolia” va fi difuzat de luni până vineri, de la ora 20:00, pe Kanal D. Află ce se va întâmpla în episodul al 10-lea al serialului.
Ce întâmplă în episodul 10 al serialului “Poveste din Anatolia”?
Halime și Gülsüm află de dragostea ce s-a reaprins între Taner și Dilek, iar ambele femei vor purta conversații serioase cu cei doi, astfel încât să fie foarte siguri de cee ace simt unul pentru celălalt, dar și pentru a le exprima fricile pe care acestea le au.
Halime nu își dorește ca Taner să repete greșelile trecutului și să plece alături de Dilek, însă și Gülsüm are un secret pe care nu vrea să îl dezvăluie, mai exact că Dilek era logodită când l-a regăsit pe Taner, dându-și astfel seama că însă mai aveau sentimente unul pentru celălalt.
Citește și: Cele mai bune seriale turcești care se difuzează în 2024 la Kanal D
Atât Halime, cât și Gülsüm, se opun acestei relații, dar dragostea dintre Taner și Dilek este prea mare pentru a fi oprită de aceste inconveniente. Taner are acum iubirea pe care și-o dorea, însă finanțele sale sunt tot mai slabe.
Taner trebuie să găsească o soluție cât mai rapidă pentru a face rost de bani, astfel încât să înceapă să lucreze la construcția drumurilor, dar și pentru proces. Dilek refuză o mare oportunitate pentru a rămâne cu Taner, iar mamele celor doi decis să intervină în această situație ce iese de sub control.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Mai jos puteți urmări promo-ul episodului 10 al serialului vostru preferat "Poveste din Anatolia":
Urmărește Video Online subtitrat serialul “Poveste din Anatolia” pe Kanal D
Viața pitorească este privită prin micile ecrane, alături de tradițiile, dar și legendele și poveștile de dragoste în serialul turcesc „Poveste din Anatolia”, difuzat de luni până vineri, de la 20:00, la Kanal D.
Serialul fenomen „Poveste din Anatolia” îi are ca protagoniști pe Berk Atan, ce joacă rolul personajului principal masculin, Taner, și Gülsim Ali İlhan, ce îi dă viață personajului principal feminin, Dilek.
Gülsim Ali İlhan nu se află la prima ei apariție în fața micilor ecrane, însă aceasta consider că acest proiect este cel mai semnificativ în cariera ei de 12 ani, ce o va face să se dezvolte din punct de vedere actoricesc.Aceasta recunoaște că împărtășește foarte multe momente asemănătoare cu Dilek, povestind despre cum a fost nevoită să renunțe la tot pentru a își urma pasiunea pentru actorie, călătorind timp de 10 ani peste 500 de kilometric pentru a face drumul dintre locul în care s-a născut, Ruse, și Instanbul. Gülsim Ali İlhan își amintește cum avea momente în care plângea pentru că era departe de familie, însă tot ce putea să facă era să rămână puternică pentru a își urma calea, asemenea lui Dilek.
„Poveste din Anatolia" înlocuiește "Tărâmuri nelegiuite", cu ultimul episod difuzat vineri, 19 ianuarie, iar acest serial turcesc promite să nu îi dezamăgească pe fanii producțiilor turcești televizate, așa că nu ratați niciun episod al acestuia.
Serialul poate fi urmărit de pe telefonul mobil, laptop sau tabletă, accesând https://www.kanald.ro/live.html.