Deschiderea minelor la mijlocul secolului XIX si instaurarea comunismului, dupa o suta de ani, n-au reusit sa distruga aici o civilizatie care fiinta de pe vremea dacilor si despre care nu se stie mare lucru.

Cand spui momarlan te gandesti la un om simplu, ca din topor de la care nu te astepti la mare lucru si pe care nu il crezi in stare de nimic. Daca ii intrebi pe ei te privesc aspru in ochi si iti spun clar- sunt urmasii dacilor, pe care Dumnezeu i-a asezat in cel mai frumos loc din tara, acolo unde iarba creste

mai grasa si mai frumoasa decat oriunde, numai buna pentru oierit.

Tara momarlanilor se intinde pe toata Valea Jiului de la est la vest si numara peste 15 mii de suflete, cate exact nimeni nu stie, pentru ca nu s-a facut niciodata un recensamant in acest sens.

Nu sunt trecuti in dictionar dar au obiceiurile lor, limbajul propriu, legendele si credintele bine infipte in negura anilor.

O data ce ajungi intre ei iti dai seama ca sunt oameni simpli si mandri, aspri si blanzi in acelasi timp, pe care niciun regim nu a reusit sa- i schimbe.

Nea Nicu Balanescu are 78 de ani si e momarlan adevarat. Are chipul brazdat de trecerea timpului si palmele de munca, dar in ochii are o sclipire, pe care nu o vezi la oricine. Ne pofteste in curte si ne vorbeste cu drag de locurile si oamenii de aici.

Nea Ilie de jic si-a petrecut jumatate de viata cu oile pe munte si cealalta jumatate in mina. Stie fiecare carare din padure necalcata de pas de om.

Acum la apusul anilor numai amintirile si fluierul i-a mai ramas momarlanului nostru...Spune ca muzica nu-i muzica acolo unde nu canta fluiera.

La un pahar cu tarie, batranii se intind la povesti si nu contenesc sa isi laude neamul si sa viorbeasca despre barabe, strainii care au ajuns in vale la mine, ca despre niste venetici.

Batranul a plecat doar o data din satul lui. In urma cu 60 de ani, cand a ajuns pana la cugir. De atunci n-a mai trecut granita judetului decat pe dealuri cu oile..Nu stie cum arata capitala si nici nu il intereseaza, are doar un singur regret...

Momîrlanii traiesc si mor dupa reguli nescrise. Nu e ograda in care sa nu zaresti cel putin o cruce la umbra unui copac.

O traditie stranie- aceea de a-si ingropa mortii nu in cimitir, ci in gradina din spatele casei.. Asa batranii ii forteaza pe mostenitori sa nu instraineze pamanturile si sa le pastreze in familie.

Traditia fratiilor de cruce legate pe viata a fost respectata pâna de curând, dar s-a renuntat pentru ca se ajungea ca un sat intreg sa fie legat in fratii si atunci casatoriile deveneau imposibile..

Oricat de mult ar tine batranii de obiceiuri, lumea in jur se schimba si incet incet isi lasa ampenta si asupra locurilor si oamenilor de aici.