Tatal lui George Burcea, declaratii scandaloase despre fiul sau si Andreea Balan

Author: L.S.
Actualizat: 03 mar 2020, 14:19

Andreea Balan si George Burcea trec prin cea mai grea perioada a relatiei lor, iar despartirea celor doi este si subiectul despre care tatal actorului a vorbit.

Andreea Balan si George Burcea trec printr-o perioada dificila, iar despartirea celor doi este un subiect despre care a vorbit inclusiv tatal actorului.

Când a băut atunci, el era deja agitat până să înceapă să bea. Eu am bănuit. N-am nicio probă, dar bănuiam că ceva nu e în regulă. Ceva, ceva bănuiam și eu. Din comportamentul lui, inclusiv când apărea și pe la televizor, mi se părea suspect, parcă avea privirea aia de speriat. Vă dați seama, el poate să ajungă la un dosar penal fără discuții. Pentru că nu e la consum de iarbă, e la consum de cocaină. Cocaina, heroina… sunt cam nașpa pentru el.

Nu pot să-i dau eu sfaturi Andreei. Eu o apreciez ca femeie, nu ne-am cunoscut, nu ne-am întâlnit să discutăm. Pe mine mă doare chestia asta, sincer, câte mi-a făcut el mie, sincer mă doare.

Câte ar face el, câte mi-a făcut, ați văzut cum m-a făcut în presă, în toate felurile. Din criminal, nemernic, pușcăriaș… dar vedeți, Dumnezeu nu doarme. Sincer să vă spun, eu nu mă gândesc nici la el, nici la ea. Sunt oameni în toată firea, mă gândesc la copilașii ăia. Că, să mă ierte Dumnezeu, ce vină au ei?”, a declarat Nelu Burcea pentru Cancan.ro.

Ce mesaj a publicat Andreea Balan in legatura cu faptul ca sotul ei a fost prins drogat la volan

Dragilor, vă mulțumesc din suflet tuturor pentru mesajele frumoase și de susținere. Le-am citit pe toate ❤. Tot ce pot să vă spun este că ceea ce s-a scris în presă este adevărat. În rest, altceva nu pot să declar momentan, deoarece sunt momente delicate, iar Ella și Clara trebuie potejate. Vă îmbrățisez cu drag, mereu a voastră AB’, a scris Andreea Bălan pe pagina personală de instagram

 

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Citeste si: George Burcea a răbufnit! Ce a putut să spună despre divorțul de Andreea Bălan

Citeste si: Socrul Andreei Bălan aruncă bomba! „Nu sunt sigur că George e copilul meu. Mama lui m-a înșelat''

Citeste si: Andreea Balan a anuntat OFICIAL despartirea de George Burcea: ''Nu suntem...''