Miercuri, 31 ianuarie, a fost dată sentința polițistului care a lovit-o cu mașina pe Raisa. Acesta scapă de pușcărie, iar tatăl minorei decedate, pe numele lui Iulian Barbu, a ajuns la o emisiune TV pentru a-și arăta revolta.
Tatăl Raisei a luat foc la aflarea sentinței primite de polițist
Raisa avea doar 13 ani în momentul în care omul legii a călcat-o pe trecerea de pietoni, iar acest eveniment a cutremurat întreaga țară.
Aceștia din urmă sperau ca, măcar, criminalul fetei lor să fie pedepsit pe măsura faptei lui, însă nu a fost așa. La doi ani după tragedie, acesta a scăpat basma curată, întrucât judecătorii au decis ca inculpatul să primească 3 ani de închisoare cu suspendare.
Această hotărâre a stârnit furia tatălui Raisei, care, imediat cum a aflat ce sentință a primit polițistul, a ieșit imediat pe post, în cadrul transmisiunii în direct a unei emisiuni, pentru a-și exprima revolta.
„Mă bufnește și râsul. Vă dați seama că a căzut cerul pe mine când am auzit asta. Suntem legați de mâini și de picioare, nu avem ce să facem. Eu totuși aș vrea să îi întreb pe domnul procuror, pe domnii judecători, dacă ar fi copiii lor, cum ar judeca ei cazul ăsta?”,
a spus Iulian Barbu, în cadrul emisiunii televizate.Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Polițistul nu are nicio remușcare pentru uciderea copilei
De asemenea, tatăl minorei crede că polițistul criminal a avut pe cineva în spate, care l-a scăpat de pedeapsa cu închisoarea: „Eu cred că totuși cineva l-a ajutat. Ideea este că lucrurile nu vor rămâne așa”.
De la momentul accidentului, inculpatul nu i-a căutat niciodată pe părinții fetiței pentru a veni, măcar, cu niște scuze și explicații. Însă, aceștia s-au întâlnit la înfățișările din instanță, iar tatăl Raisei a observat că polițistul nu regretă absolut nimic.
Citește și: O fetiță de 13 ani a murit după ce a fost spulberată de o mașină, în județul Neamț. Copila mergea la școală
„Este un arogant. Ne râdea în față. N-a avut bunul simț să meargă la mamele copiilor să își ceară scuze. Nu mai vreau să menajez. E un nenorocit, un criminal... Nu știu cine l-a făcut pe ăsta milițian. (...)
Vă aduceți aminte, în ziua accidentului, când strigam în gura mare că totul va fi mușamalizat? Ce s-a întâmplat acum? Pentru că este o țară de tot rahatul, aici domnește barbaria și furăciunea”, povestește Iulian Barbu, furios din cale afară pe această situație.