Tătaru: ARMATA va fi implicată în vaccinarea populației

Author: Diana Tilă
Nelu Tătaru spune că armata va fi implicată în vaccinarea populaţiei în momentul în care vaccinul anti-Covid va ajunge în ţară

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, spune că armata va fi implicată în vaccinarea populaţiei în momentul în care vaccinul anti-Covid va ajunge în ţară.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că România va primi  peste 10 milioane de doze într-o primă etapă, iar cadrele medicale şi cei din grupele de risc vor fi primii vaccinați. Iohannis a precizat că vaccinarea populaţiei va începe în primăvara anului viitor.

Armata va fi implicată în vaccinarea populației

Întrebat, miercuri, la Sibiu, de corespondentul MEDIAFAX, despre planul de vaccinare, Nelu Tătaru a răspuns că strategia este în lucru.

În această strategie de vaccinare, noi îl avem în pregătire, lucrăm continuu, ca să spun aşa, avem oameni care stabilesc strategia de vaccinare. La începutul anului va veni (vaccinul- n.r.), pentru personalul medical, vor fi mai multe tranşe, fiecare tranşă va fi distribuită cu ajutorul unor anumite structuri”, a declarat ministrul.

Întrebat dacă strategia a inclus Armata, Tătaru a spus: „Va fi invitată şi Armata, şi DSU, şi spitalele judeţene, şi medicii de familie”.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie

Armata va fi implicată în vaccinarea populației

În cadrul întâlnirii de la Palatul Cotroceni, care a avut loc marți, au fost prezenți ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, secretarul de stat Raed Arafat și Alexandru Rafila, reprezentatul României la OMS și candidat PSD la alegerile parlamentare. În cadrul întânirii, au fost discutate măsurile necesare pentru gestionarea pandemiei.

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat, marți, după întâlnirea de la Palatul Cotroceni, că primele doze de vaccin anti-Covid vor ajunge în România, în cel mai optimist scenariu, în primul trimestru al anului viitor.

Coronavirus în România, 4 noiembrie 2020

Numărul celor care sunt depistați pozitiv cu coronavirus este în creștere, la fel și cel al deceselor. Grupul de Comunicare Strategică a anunțat un nou bilanț alarmant.

Până în prezent, 267.088 de persoane au fost testate pozitiv cu noul coronavirus, 186.260 dintre ele fiind declarate vindecate.

În ultimele 24 de ore, alți 8.651 de români au fost diagnosticați cu COVID-19. Autoritățile au menționat că au fost efectuate 35.964 de teste de ieri și până astăzi.