În cadrul emisiunii „40 de întrebări” cu Denise Rifai, Tavi Colen a vorbit cu sinceritate despre piesele trupei Talisman și scandalul cu Alin Oprea, care pare că nu are sfârșit. Ei bine, la aproape 20 de ani de la părăsirea trupei, solistul a decis să spună clar ce s-a întâmplat între el și fostul coleg de trupă și care este contribuția sa la melodiile pe care Alin Oprea a spus că le-a compus singur.
Tavi Colen, adevărul despre melodiile trupei Talisman și scandalul cu Alin Oprea
Tavi Colen a fost invitatul de săptămâna aceasta de la emisiunea „40 de întrebări” cu Denise Rifai. În cadrul ediției, cântărețul a răspuns la o mulțime de întrebări din viața lui personală. Unul dintre subiectele pe care le-a adus în discuție a fost și despre plecarea sa din trupa Talisman.
Deși cântărețul a păstrat discreția la momentul acela și nu a vrut să spună public motivele pentru care a decis să plece, o mulțime de speculații au apărut în presă.
Anumite zvonuri spuneau că cei doi au luat-o pe drumuri separate din cauza unui conflict legat de problemele cu alcoolul pe care le avea Alin Oprea, dar și din cauza intervențiilor făcute de fosta soție a acestuia. Aceste lucruri au fost confirmate de-a lungul timpului și de către Tavi Colen, care acum îi aduce moi acuzații fostului său coleg de trupă.În ciuda faptului că Alin Oprea a susținut des că piesele trupei Talisman au fost compuse de el, Tavi spune că nu este acesta purul adevăr.
Mai exact, solistul mărturisește că și el a lucrat la piese și că nu este doar meritul lui Alin Oprea. Mai mult decât atât, acesta subliniază faptul că fostul său coleg de trupă nu a spus adevărul, chiar dacă a avut ocazia.„Alin Oprea nu mi-a luat numele Talisman, pentru că nu era al lui, era al nostru. Ce a făcut el a făcut o chestie la care nu m-am gândit vreodată în viața mea, că un frate poate să facă așa ceva.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Motivul pentru care Tavi Colen nu l-a dat în judecată pe Alin Oprea
În cadrul aceleiași emisiuni, Tavi Colen a dezvăluit și motivul pentru care nu l-a dat în judecată pe fostul său coleg de trupă. Se pare că după ce a părăsit formația, cântărețul a trecut printr-o perioadă extrem de grea, în care s-a retras și nu vorbit cu nimeni. Tocmai de aceea, nu și-a dorit să facă ceva în acest sens și a așteptat să își revină după dezamăgirea trăită. Cu toate acestea, solistul recunoaște că acest lucru nu a fost posibil în totalitate, deoarece la scurt timp după ce a părăsit trupa a văzut o mulțime de declarații și știri despre el.
„Nu l-am dat în judecată pentru că am fost atât de trist și atât de căzut încât eu mai mult de jumătate de an nu am vorbit cu nimeni. Eu m-am retras și am crezut că trăiesc un vis urât. Vedeam știri la televizor, deși ne înțelesesem sa nu apărem în presă, să ne spălăm rufele in presă ca alte trupe. Vedeam la televizor știri despre mine si mi-am dat seama că nu mai fac parte din Talisman.”, a mai spus Tavi Colen, în cadrul emisiunii „40 de întrebări” cu Denise Rifai.
De asemenea, interpretul a ținut să lămurească și câteva aspecte legate de bunurile care i-au rămas după plecarea din Talisman. Deși a câștigat împreună cu colegul său de trupă mai multe discuri de platină și premii, acesta spune că nu a rămas cu nimic în afară de un afiș mototolit pe care l-a înrămat și l-a pus în sala unde face repetiții în prezent.
„Eu am rămas din Talisman cu ce mi-a lăsat Alin Oprea, cu două cabluri rupte in sala de repetiții si un afiș călcat in picioarele, este singurul lucru pe care îl am eu de la Talisman. Și niște albume pe care le am, care sunt editate. Afișul ala este singurul lucru pe care îl am eu de la Talisman, pentru ca el si-a mutat acasă studioul, toate piesele, negativele... Un om care gândește atât de pervers nu ai cum să îl uiți, nu ai cum să îl ierți.”, a mai spus Tavi Colen, în emisiunea moderată de Denise Rifai.