Taxă suplimentară pentru românii care ajung în spitalele de stat, pentru a-și alege medicul. Ce declarații a făcut ministrul Sănătății, Alexandru Rafila

Author: Diana Bostan
Actualizat: 23 iul 2024, 03:05

Alexandru Rafila, despre sistemul sanitar românesc

Sursa: Facebook- Alexandru Rafila

Vești proaste pentru românii care merg într-un spital de stat. Aceștia ar putea plăti o taxă suplimentară dacă doresc să-și aleagă medicul care să-i trateze.

Alexandru Rafila a vorbit despre noi modificări în sistemul de sănătate din România. Pacienții care doresc să-și aleagă medicul care să-i trateze vor fi nevoiți să plătească o taxă suplimentară.

Schimbări majore în sistemul sanitar din România

Alexandru Rafila susține că pacienții tratați în spitalele de stat vor avea posibilitatea de a-și alege medicul care să-i trateze. În schimbul acestui lucru, pacienții vor fi nevoiți să plătească o taxă suplimentară.

Această inițiativă ar putea schimba complet sistemul sanitar românesc, însă schimbările vor avea loc treptat urmând ca acestea să fie aplicate până în anul 2030. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a oferit mai multe detalii cu privire la noua strategie.

Citește și: Vaccinul anti-HPV va fi compensat: Femeile cu vârste între 19 și 45 de ani vor primi vaccinul în regim compensat cu 50%

“Am discutat mereu despre prevenţie, despre dezvoltarea serviciilor ambulatorii, despre principalele priorităţi – morbiditatea şi mortalitatea în România, am vorbit despre bolile cardiovasculare, cerebrovasculare, oncologice, diabet şi altele. Toate acestea acum beneficiază de un cadru strategic, iar următorii şapte ani sunt esenţiali. Ei vor putea schimba sistemul de sănătate din punct de vedere al investiţiilor în spitale, în noi clinici ambulatorii, dar şi în ceea ce priveşte medicii de familie”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, citat de  Agerpres.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Taxă suplimentară pentru cei care doresc să-și aleagă medicul într-un spital de stat

Această inițiativă poartă denumirea de Fond pentru calitatea serviciilor medicale, banii fiind destinați furnizorilor de asistență medicală performanți. În momentul în care alegi să mergi la un spital de stat, vei avea posibilitatea de ați alege medicul care să te trateze, totul în schimbul unei taxe.

Taxă suplimentară în spitalele de stat
[Sursa: Pexels.com]

Citește și: Semnal de alarmă de la medicul Octavian Jurma! Pandemia de Covid-19 ar putea reveni în România: "Riscul de infectare va crește progresiv cu 15-20%"

”Foarte multe spitale din Europa fac acelaşi lucru, spitale din Israel fac exact acelaşi lucru. Şi asta cred că este dezvoltarea sănătoasă care duce şi la închiderea dezbaterii legate de persoanele care profesează în domeniul care lucrează, în domeniul public sau privat sau în amândouă locurile, dacă îi oferă unui specialist posibilitatea să profeseze după program în unitatea sanitară în care el funcţionează în mod obişnuit”, a mai spus Alexandru Rafila pentru sursa menționată anterior.

Alexandru Rafila a mai menționat faptul că numărul românilor care aleg abonamentele la servicii de sănătate ale furnizorilor privaţi a crescut în ultimul an. Acesta a dezvăluit faptul că listele de așteptare sunt mult mai scurte în cazul în care pacienții au un pachet complementar de asigurări.