Cu o mulțime de cutii în portbagajul mașinii, cu zeci de obiecte care au rămas neîmpachetate și câteva apeluri amânate din cauza agitației de moment, e posibil să uiți de lista de cumpărături după care ar trebui să te ghidezi, dacă vrei nu-ți lipsească nimic încă din prima noapte pe care o petreci în noua locuință. Ne-am gândit să îți venim în ajutor și îți spunem care sunt lucrurile de care, cu siguranță, vei avea nevoie și de care nu trebuie să uiți să le cumperi înainte de a trece pragul noii case.
Pat, saltea, așternuturi, perne și pături
Dacă dormitorul mai poate aștepta până să fie complet mobilat, tu sigur vei avea nevoie de câteva ore bune de odihnă dacă vrei ca a doua zi să funcționezi la capacitate maximă și să faci față cu brio provocărilor ivite în procesul mutării. Fără un somn de cel puțin șase ore pe noapte, șansele să clachezi curând sunt foarte mari, așa că nu descuia noul apartament până când nu te-ai asigurat că vei avea la dispoziție un pat, o saltea de calitate, un set de lenjerie de pat, perne și pături. E bine să știi că poți comanda un pat de la SomProduct, dacă vrei să economisești timpul pe care l-ai putea petrece aflând cum alegi culoarea potrivită pentru dormitor.
Un kit de cuie și holțșuruburi
Vei avea de montat rafturi, corpuri suspendate de mobilier sau tablouri ori alte accesorii menite să înfrumusețeze camerele casei tale, așa că înarmează-te cu o trusă de scule care să conțină neapărat cuie și holțșuruburi de diferite dimensiuni, dar și un ciocan și o bormașină cu care să-ți poți face treaba mai repede. Nimic nu e mai frustrant decât să vezi că mobila pe care ai comandat-o nu are și aceste accesorii în pachete și să fii nevoit să amâni montarea pieselor pentru un drum până la primul magazin de bricolaj. Îți recomandăm să investești și într-o șurubelniță electrică, pentru că te va ajuta să economisești o grămadă de timp și te va scuti de dureri la încheieturile mâinilor.
O scară
Chiar dacă ți se pare că ești suficient de înalt, crede-ne pe cuvânt că vei avea nevoie cel puțin o dată în fiecare cameră de o scară pentru a ajunge în cele mai îndepărtate colțuri ale încăperii. De exemplu, atunci când așezi perdelele și draperiile sau atunci când vrei să montezi spoturi de lumină pe tavan. Nici ultimul raft din dressing nu e foarte accesibil atunci când încerci să înghesui acolo hainele din extrasezon. Investește, așadar, într-o scară, fie ea cu doar trei trepte, pentru a te bucura de mobilitate.
O perdea de duș
Dacă ai cadă în baie și locuința nu a fost prevăzută cu o ușă ca pentru duș în dreptul ei, e clar că unul dintre cele mai importante lucruri pe care ar trebui să le cumperi înainte să te muți este o perdea de duș. Altfel, la prima baie pe care o faci vei stropi cu apă întreaga podea, indiferent de cât de atent vei fi. Nu uita că tiparul sau culorile incluse în modelul perdelei de duș vor dicta stilul băii, așa că alege un tipar pe gustul tău.
Produse de curățenie
Chiar dacă totul va fi nou în jurul tău, de la mobilier la accesorii sanitare, mai mult ca sigur vei vrea să cureți și să igienizezi întreaga suprafață a locuinței. Pentru asta, ai nevoie de un mic arsenal de produse de curățenie, printre care ar trebui să se numere și un dezinfectant pe bază de clor, șervețele antibacteriene, un spray de geamuri, o soluție pentru lemn, o soluție de spălat parchetul și una dedicată pardoselilor din gresie. Nu uita nici de cârpele de praf, lavetele și bureții pentru curățarea celorlalte suprafețe din casă, dar nici de un mop bun.
Hârtie igienică
Știm, sună a clișeu, dar ai idee câți uită să cumpere hârtie igienică înainte să își petreacă prima noapte într-o casă nouă? Trece-o pe lista de cumpărături și nu te lăsa surprins de nicio situație în care te-ai putea afla.
Aceasta este lista de cumpărături pe care îți propunem s-o faci înainte să te muți. Am uitat să trecem ceva pe ea?