Florin Salam a renunțat, din nou, la mai multe cântări, după ce s-a decis internarea lui în spital, în urma anumitor probleme de sănătate. Imediat după ce și-a anunțat retragerea temporară din muzică, a primit mii de mesaje de susținere din partea fanilor și a prietenilor.
Mesajul primit de Florin Salam, după ce și-a anunțat internarea
Fanii lui Florin Salam au demonstrat, încă o dată, faptul că sunt lângă acesta și nu doar când lucrurile merg ca pe roate, ci și atunci când situația nu este una tocmai fericită.
Același lucru s-a întâmplat și acum, când, anunțând că nu este bine și că are nevoie de îngrijii medicale mai amănunțite, a primit mii de mesaje de susținere din partea tuturor celor care îl apreciază.
Unii dintre ei nu doar că i-au urat toate cele bune, dar i-au mărturisit că se și roagă pentru el, în speranța că se va face bine și că nu se va mai confrunta niciodată cu așa ceva. „ Dumnezeu sa ti dea sanatate si binecuvintare”, „Dumnezeu sa te ajute si sa fie cu tine …Sănătate maxima”, au fost doar câteva dintre mesajele primite de manelist.
Fiica lui Florin a oferit câteva detalii suplimentare
Familia manelistului a preferat să nu discute prea mult despre acest aspect, păstrând discreția. Betty Vișănescu, fiica lui Florin Salam, a declarat că acesta urmează să facă o serie de analize și i-a liniștit pe fani, spunând că nu este nimic grav.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
„ S-a dus să-și facă niște analize, nu pot să dau mai multe informații. Nu este în România, dar nu pot să dau mai multe detalii. Nu este nimic grav, atâta timp cât este la o clinică înseamnă că nu se simte bine momentan, este foarte epuizat, obosit, trebuie să urmeze un tratament și cam atât”, a spus Betty, conform spynews.ro.
În urmă cu trei luni, Florin Salam a ajuns, din nou, la spital. A fost internat mai multe zile, a urmat un tratament, dar situația s-a precipitat câteva săptămâni mai târziu.
Citește și: „Nu mai mănâncă nimic” În ce stare se află Florin Salam după ce a fost externat din spital
„Vă salut, prietenii mei! Îmi salut toată familia... Am intrat să vă spun ceva foarte important pentru că sunt plecat din țara mea. Nu pot să vă zic țara unde sunt, decât că sunt plecat pentru sănătate. Voi trebuie să mă înțelegeți cel mai bine. Am intrat mai mult să informez oamenii unde aveam de cântat în curând, că voi pune un număr de telefon unde să țineți legătura cu persoanele care se ocupă de agenda mea, să vă returneze sumele de bani și să stați liniștiți, pentru că totul se va rezolva.
Dar vreau să informez toată lumea că am nevoie, neapărat, de o perioadă de pauză. Este mai important ca oricând. De aceea am intrat și vă mulțumesc din suflet că mă înțelegeți și să vă dea Dumnezeu sănătate!” , a trasmis Florin Salam, în urmă cu doar câteva zile.