Te temi ca o sa fii muscat? Vezi care sunt sectoarele cu CEI MAI AGRESIVI caini din Capitala

Autor: Redactia KANAL D
Actualizat: 26 feb 2017, 15:33

La nivelul Capitalei, in luna iulie, cei mai multi oameni muscati de caini sunt din Sectorul 6, urmati de cei din Sectorul 3, Sectorul 2, Sectorul 5, Sectorul 1 si, pe ultimul loc, Sectorul 4.

Potrivit datelor inregistrate de Institutul "Matei Bals", din 1 ianuarie si pana in 31 iulie s-au prezentat la Centrul antirabic unitatii sanitare 8.610 persoane, dintre care 6.917 adulti si 1.693 copii.

Razvan Bancescu, cordonator de proiect la Autoritatea pentru Supravegherea si Protectia Animalelor (ASPA), declara in iulie ca exista o legatura evidenta intre zonele in care traiesc cei mai multi caini fara stapan si cele in care sunt inregistrate persoanele care au suferit de pe urma acestor animale.
Totodata, zonele in care a fost inregistrat un numar mai mare de persoane muscate de cainii fara stapan se suprapun cu locurile unde au fost identificate haitele.

Bancescu spunea ca, in primele patru luni ale anului, cele mai multe cazuri inregistrate la ASPA sunt in Sectorul 6, unde 483 de persoane au fost muscate de caini, iar cele mai putine in Sectorul 1, respectiv 32 de persoane. In Sectorul 4, in primele patru luni ale anului au fost inregistrate 219 persoane muscate de caini fara stapan, in Sectorul 3- 164 de persoane, in Sectorul 2- 137, iar
in Sectorul 5 au fost 92 de persoane.

Datele ASPA privind persoanele muscate de caini in Capitala se coreleaza cu harta privind incidentele cu cainii fara stapan, in care Drumul Taberei este cartierul cu cele mai multe sesizari privind incidente legate de aceste animale, toate cele sase sectoare din Capitala avand insa zone cu probleme legate de animalele agresive, arata Bancescu.

Majoritatea sesizarilor din Sectorul 1 vizeaza zona cuprinsa intre Calea Victoriei, Calea Plevnei si Bulevardul Kogalniceanu, dar si Parcul Herastrau, unde cetatenii au cele mai multe probleme cu cainii fara stapan, la Roata, la restaurantul Pescarus,
dar si in Gradina Japoneza.

In Sectorul 2, incidentele legate de cainii vagabonzi sunt concentrate in zona cuprinsa intre soseaua stefan cel Mare, soseaua Colentina si Bulevardul Lacul Tei, precum si in Parcul Circului, zona Doamna Ghica si strada Arhitect Grigore Ionescu.

In Sectorul 3, harta incidentelor este relativ uniforma, iesind totusi in evidenta, dupa numarul de reclamatii, Parcul IOR si zona cuprinsa intre strazile Dristor si Ramnicu Valcea.


Sectorul 4 are probleme din acest punct de vedere in special in cartierul Berceni si in apropierea Parcului Tineretului, catre Sala Polivalenta si Oraselul Copiilor, dar si in interiorul parcului, pe aleile de acces.

In Sectorul 5, conform datelor evidentiate pe harta, cele mai multe reclamatii privind haitele de caini au vizat Calea Rahovei, Bulevardul Mihai Sebastian, zona 13 Septembrie (in jurul magazinului Prosper) si Margeanului.


In Sectorul 6, pe cateva sute de metri din Bulevardul Drumul Taberei se concentreaza 70 la suta din agesiunile inregistrate in sector, alte zone cu probleme fiind cartierul Crangasi si Bulervadul Iuliu Maniu, Pasajul Lujerului, Gorjului si Bulevardul Uverturii.

Un copil in varsta de patru ani a murit, luni, dupa ce a fost atacat de caini maidanezi, pe proprietatea unei firme, din apropierea Parcului Tei, din Sectorul 2, iar fratele acestuia, de sase ani, a fost muscat de un picior, dar a reusit sa fuga si sa-si anunte bunica.


Sursa: Mediafax