"Tempting Fortune România", singura competiție televizată în care adversarii luptă umăr la umăr pentru o miză comună uriașă – 300.000 de Euro. Show-ul care pune voința la încercare, în curând, la Kanal D!

Autor: Diana Tilă

Kanal D va aduce publicului un reality show unic, "Tempting Fortune Romania", singura competiție televizată unde adversarii nu luptă unii împotriva altora, ci unii alături de ceilalți. Cu toții trebuie să reziste tentațiilor și să protejeze premiul comun, pentru că atunci când unul cedează, toți plătesc prețul. Miza este uriașă: 300.000 de Euro, dar drumul până la premiu nu va fi deloc ușor.

În acest reality show de anvergură, un grup de concurenți curajoși pornesc într-o călătorie care le testează limitele voinței și rezistenței în fața celor mai mari tentații, o experienta care îi va transforma și le va dezvălui adevărata lor natură.

"Tempting Fortune România", singura competiție televizată în care adversarii luptă umăr la umăr pentru o miză comună uriașă – 300.000 de Euro Show-ul care pune voința la încercare, în curând, la Kanal D!

Zoli Toth, prezentatorul acestui format unic, le va fi ghid acestor temerari, pe parcursul unei aventuri pline de provocări, în care nicio slăbiciune nu rămâne neobservată și netaxată.

" Tentația este cuvântul de ordine al acestui reality show. În fața mirajului tentației ne aflam cu totii, la un moment dat, iar alegerile pe care le facem ne definesc, ele vorbesc despre cine suntem cu adevărat.

Le voi fi alături concurenților și îi admir pentru curajul lor de a păși în această aventură în care vor evolua sub ochii telespectatorilor şi în care se vor privi pe ei înșiși, ca într-o oglindă
", a spus Zoli Toth, prezentatorul "Tempting Fortune România".

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Anunț pentru beneficiarele voucherelor de alimente. Când vor fi alimentate cardurile

Citește și: Zoli Toth face pasul de la muzica de avangardă la provocarea supremă în televiziune: va prezenta "Tempting Fortune", la Kanal D  

Pe măsură ce vor înainta în această călătorie, unii concurenți vor ceda în fața tentațiilor, iar prețul va fi usturător. Un concurent slab nu cheltuiește doar rezerva de bani a tuturor, ci și rezerva lor de încredere. Iar prețul slăbiciunilor este usturător.

Legați unul de celălalt de un fir invizibil, dorința puternică de a păstra intactă suma de 300.000 de Euro, concurenții vor trece prin presiunea uriașă a propriilor alegeri.

 "Tempting Fortune România" va transforma viața concurenților într-o cursă dramatică, presărată cu obstacole, spre adevărata lor esență, iar telespectatorii vor fi martorii unor întâmplări și evoluții uluitoare.  Formatul internațional "Tempting Fortune" a cunoscut deja succesul în Regatul Unit, Australia, Germania, Italia, Grecia, iar acum se pregătește să cucerească publicul din România, la Kanal D.