Theo Rose a aflat, acum ceva timp, că este însărcinată, iar recent a avut parte de primele probleme. Artista s-a confruntat cu stări de rău și a ajuns inclusiv la spital, pe perfuzii.
Theo Rose, probleme din cauza sarcinii
Pentru că ține mereu legătura cu fanii ei, Theo Rose le povește fanilor aproape tot ce se întâmplă în viața ei, fie că sunt lucruri bune sau rele.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Cea mai mare supărare a lui Theo Rose este că nu mai poate mânca, deoarece simte că îi este foame, dar în același timp îi este greață, iar acest lucru o împiedică să-și dezlănțuie spiritul gurmand.
„Bună ziua, după o săptămână... nu vreți să știți de care! Mi-a fost rău, rău, am avut grețuri, am fost pe perfuzii, amărâtă... După o săptămână am reușit să mă pun pe picioare, am auzit că au mai trecut și altele prin așa ceva și că nu se moare, că e normal, și sper să nu mai revin în stările alea, sper să se fi terminat perioada cea mai grea și să înceapă să fie bine și să pot să mănânc și eu ca oamenii, aia mă interesează, că foame îmi e, dar îmi e și greață în același timp! Îmi era, astăzi mă simt mai bine, hai să nu mai cobesc că poate cine știe, mi-e bine, mi-e bine, mă simt foarte bine!”, a povestit Theo Rose, pe contul ei de Instagram.
Theo Rose este însărcinată cu Anghel Damian
În urmă cu aproape o lună, presa din România a explodat după ce s-a aflat că Theo Rose este însărcinată cu Anghel Damian. Deși este împreună cu acesta de doar câteva luni, artista a simțit că și-a găsit sufletul pereche și a decis să-și întemeieze o familie cu bărbatul pe care l-a considerat potrivit.
Citește și: Theo Rose a dezvăluit care este cea mai mare schimbare de când este însărcinată: „Pentru cine nu m-a crezut”
„Theo, cea mai mică fată a noastră, e cea care ne-a făcut marea bucurie! Voi fi cel mai fericit bunic din lume. Noi, aici, la țară, suntem mai conservatori. Așa că nu ne-am fi dorit să aflăm de prin ziare marea veste. Theo, draga de ea, a știut asta, și a preferat să ne anunțe printre primii. Nici nu vă puteți închipui ce bucurie ne-a făcut!”, a declarat Ioan Diaconu, la acea vreme, când a aflat că fata lui este însărcinată.