Theo Rose este acum mamă, iar după trezi zile de la nașterea prințului ei, Sasha Ioan, aceasta a putut să îl ducă pe micuț acasă, însă nu a uitat să împărtășească acest moment emoționant cu fanii ei.
Theo Rose și bebelușul ei, Sasha, au fost externați din spital
Theo Rose a adus pe lume un băiețel, Sasha Ioan, în urmă cu trei zile, iar astăzi, aceasta îl poate duce acasă după ce a fost externată din spital. Înainte să plece acasă, Theo Rose și-a dorit să facă o poză cu doctora ce a ajutat-o să îl aducă pe lume pe băiețelul sănătos și să îi mulțumească pentru tot ce a făcut pentru ei.
„Gata! Am plecat acasă fericită și cu cea mai frumoasă amintire de până acum. Am cerut să fac o poză cu doamna doctor ca să mă mândresc cu o experiență frumoasă și relaxată, atât în ceea ce privește sarcina, așa cum a fost ea, cu bune și rele, dar și în ceea ce privește nașterea. Aveam emoții amândouă. După anestezie m-am așezat pe spate și i-am spus „Succes, doamna doctor! Știu că sunteți nr. 1!” Și pentru noi este. Ni l-a pus în brațe sănătos pe Sasha Ioan”, a scris cântăreața pe pagina ei de Instagram.
Aceasta pleacă acasă după ce ieri au vizitat-o ursitoarele băiatului, fiind o tradiție pe care artista alături de mama ei își doreau să o pună în practică. Astfel, Theo Rose a pregătit ieri o tavă sare, piper, semințe și zahăr pentru a le aștepta pe acestea.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Theo Rose a născut
Theo Rose a adus pe lume un băiețel perfect sănătos la data de 14 iunie 2023. Cântăreața în vârstă de 25 de ani i-a pus un nume special băiatului său, mai exact Sasha Ioan. Aceasta a fost dusă la spital în jurul orei 06:00 dimineața, iar după doar două ore, aceasta a intrat în operația de cezariană. Inițial, artista și-a dorit să nască natural, însă medicii nu au lăsat-o.
“A fost foarte bine (n.r. – despre naștere), nici nu mă așteptam să fie așa bine. E fericit tare (n.r. – bebelușul), ia uite, a început să gângurească pe aici! Cred că ‘tata’ o să zică prima dată, că din ce văd, așa, are ochii lui. 09:17 a fost ora exactă a nașterii. Am născut prin cezariană, pentru că așa mi-a indicat doamna doctor. A fost o naștere relaxată! Eu nouă luni de zile m-am pregătit să nasc natural, dar cu puțin timp înainte s-au sesizat niște riscuri. Copilul e mare, e zdravăn, are 3,8 kg și 54 cm. E și înalt, ca taică-su. E foarte cuminte. A dormit până acum, acum probabil că i s-a făcut foame. L-am hrănit deja de două ori.”, a declarat artista în cadrul unei emisiuni.
Sursa: unica.ro