Ți-ai cumpărat mobilă și vrei să o montezi singur? Află ACUM de ce ai nevoie pentru a lucra precum un profesionist!

Author: Oana Picerea

Aspectul este un criteriu care, pe lângă utilitate, influențează modul de amenajare al unei camere. Fiecare încăpere din locuință este destinată unei anumite activități, iar mobilierul ales trebuie să corespundă acestora. Mobila este, de asemenea, un element care poate schimba total aspectul oricărei încăperi din casă, schimbarea acesteia fiind și schimbarea cea mai la îndemână pentru majoritatea oamenilor. Atmosfera camerei poate fi schimbată cu ajutorul unui model nou de mobilă. De exemplu, un mobilier vintage poate transforma un simplu living într-un spațiu al eleganței. Pe de altă parte, o mobilă modernă poate transmite un sentiment de lejeritate și libertate, ambele impresionând prin elementele definitorii proprii.

Lucrează precum un profesionist

Dacă te-ai decis să schimbi aspectul camerei, actualul design nu te mai încântă sau pur și simplu vrei ceva mai nou, atunci poate că ar fi momentul să cumperi o mobilă nouă. Poți căuta un set care să corespundă nevoilor tale și care să te satisfacă și vizual. Odată ce găsești mobila perfectă urmează procesul de montare a acesteia în camera pe care vrei să o amenajezi. Realizarea acestui proces de către o echipă specializată poate dura destul de mult, timpul de așteptare fiind influențat de programul echipei respective, și, de asemenea, se poate dovedi destul de costisitor. Dacă respecți anumite condiții importante, poți să asamblezi chiar tu piesele de mobilier și să transformi, de unul singur, o simplă cameră într-o încăpere de vis pentru tine și familia ta.

1.    Respectă planurile

Atunci când te decizi să faci ceva nou este important să respecți indicațiile pe care le primești prin orice mijloc. În cazul montării de mobilă, trebuie să fii atent la planurile venite cu piesele achiziționate și să le urmezi cu exactitate. Acestea explică detaliat fiecare pas pe care trebuie să îl faci pentru a uni toate piesele în produsul final dorit. De asemenea, tot în planuri găsești fiecare metodă de îmbinare a pieselor și fiecare utilitate pentru șuruburile și piulițele care trebuie folosite pentru a forma obiectul de mobilier dorit.

2.     Folosește uneltele potrivite

Montarea mobilei pe care ți-ai cumpărat-o nu se poate realiza dacă nu folosești uneltele potrivite. Dacă, de exemplu, ai cumpărat anumite piese de mobilier care trebuie suspendate, trebuie să dai găuri potrivite în pereți pentru a putea prinde corespunzător polițele sau rafturile. Ai nevoie de sculele necesare pentru a strânge șuruburile și piulițele. Poate ai nevoie de o șurubelniță sau poate șuruburile de la mobile pe care ți-ai cumpărat-o impun folosirea unui imbus. Pentru a avea la îndemână orice ustensilă care îți va fi de folos și pentru a face o lucrare corespunzătoare, poți alege dintr-o gamă variată de truse de scule de pe bricolaj.ro. Această trusă îți va fi de folos și după ce îți vei finaliza de montat mobile la activitățile din casă sau din jurul locuinței, dar și la reparațiile pe care le-ai putea face autovehiculului.

Prin urmare, cu voință, atenție și folosind sculele potrivite, poți să schimbi de unul singur aspectul unei camere prin montarea mobile pe care ți-ai dorit-o!

 

Sursă foto: pexels.com