Ți-ai pierdut calmul cu copilul tău? Iată ce trebuie să faceți în continuare

Ți-ai pierdut vreodată calmul cu copilul tău? Serios, cine nu și-a pierdut niciodată? Din fericire, există măsuri pe care le putem lua pentru a reface legăturile cu copiii noștri- sau cu oricine altcineva, de altfel- și pentru a vindeca întreruperile din relații după ce temperamentul se inflamează.
"Parenting whisperer", psiholog clinician și autor al bestsellerului "Good Inside: A Guide to Becoming the Parent You Want To Be", Dr. Becky Kennedy spune că nu este niciodată prea târziu pentru a vindeca rupturile cu copiii noștri. În noul său discurs TED puternic, Kennedy îi conduce pe ascultători prin ceea ce ea numește cea mai importantă strategie de parenting: repararea.
Prin "prioritizarea conexiunii în detrimentul consecințelor", Kennedy îi încurajează pe părinți să rescrie finalul unui moment de parenting nu prea grozav, reconectând creierul copiilor noștri în acest proces. A face pași spre reparare împreună cu copiii noștri este important, deoarece modelează asumarea responsabilității pentru acțiunile și reacțiile noastre, promovând în același timp reziliența și un sentiment clar al sinelui.

Ce înseamnă pentru un părinte sau tutore să repare după ce a țipat la copilul său?

Dr. Becky Kennedy: În esența sa, repararea înseamnă să te reconectezi cu un copil după o deconectare. Aducând sinele nostru sigur și plin de compasiune copiilor noștri după un moment în care ne-am pierdut cumpătul, schimbăm modul în care acea amintire este stocată în corpul lor. Stratificarea sprijinului după critică, a blândeții după țipete și a înțelegerii după neînțelegeri ajută la transformarea oricăror mesaje pe care copiii noștri le-au internalizat că sunt singuri sau că sunt răi în interior.
Începeți prin a spune că vă pare rău.

Apoi, reflectați la ceea ce s-a întâmplat pentru ca ei să știe că nu a fost doar în capul lor. Apoi spuneți ce ați fi vrut să faceți în loc și cum intenționați să tratați lucrurile diferit în viitor.
Memoria nu este un simplu sistem de reamintire a evenimentelor, ci mai degrabă un joc de telefon. De fiecare dată când vă amintiți un eveniment din trecut, rețelele creierului dumneavoastră se schimbă în moduri care modifică amintirea acelui eveniment. Acesta este motivul pentru care terapia este utilă. Rememorarea experiențelor angoasante, când ne simțeam copleșiți și singuri, în contextul unei relații mai sigure și mai conectate, ne ajută să dăm un sens acestor evenimente și să începem să conectăm punctele. Relația terapeutică schimbă amintirea, astfel încât să nu mai fie atât de copleșitoare. Evenimentul nu se schimbă, dar modul în care trăiește în corpul tău da.
Acest fenomen se află în centrul reparației. Când țip la copilul meu sau spun cuvinte pe care aș fi vrut să nu le spun, probabil că se simte speriat, copleșit și singur. Dacă reușesc să explic după aceea de ce s-a întâmplat acest lucru și cum că nu a fost cu adevărat vina copilului meu, conexiunea, dragostea, siguranța și compasiunea pe care le simt din partea mea vor fi stocate în corpul copilului meu alături de evenimentul dureros. Datorită reparației mele, amintirea lor despre eveniment nu va fi la fel de suprastimulantă sau condusă de autoculpabilizare.

Cum le răspundeți părinților care se tem că această abordare nu îi va învăța pe copii că acțiunile au consecințe?

Kennedy: În loc să petrecem atât de mult timp cu consecințele unei acțiuni, recomand să ne concentrăm asupra a ceea ce precede o acțiune pe care o considerăm "comportament rău". Aceste comportamente au antecedente. Dacă ne putem da seama ce se întâmplă pentru un copil înainte de acțiune, avem o probabilitate mult mai mare de a o schimba.

Unii oameni ar spune: "Ei bine, copilul tău se va confrunta cu consecințele în lumea reală". Răspunsul meu este: "Nu, copilul meu nu va avea acel comportament în lumea reală, pentru că a învățat abilitățile de care are nevoie pentru a-și schimba comportamentul". Nu cred că copiii decid să aibă un comportament rău, cum ar fi să își pălmuiască fratele sau să îi spună mamei lor "Te urăsc". Ei sunt copleșiți de o emoție care explodează în comportament.

Iată un exemplu pe care îl aud tot timpul: "Îi cer copilului meu de un milion de ori, cu calm, să se încalțe. Când nu se încalță, țip la el. Care este rolul copiilor mei în această ecuație?".
Examinarea a ceea ce îl împiedică pe copil să asculte este un loc de intervenție mai eficient. Din acel loc aș putea să-i spun copilului meu, după reparații: "Hei, diminețile sunt un dezastru. Nu mă simt bine să te rog să faci ceva de un milion de ori. Îmi cer scuze că am țipat ieri. Chiar și atunci când sunt frustrat, nu este în regulă să țip la tine. Cred că amândoi am vrea ca diminețile să ne simțim mai bine. Să ne gândim... Mă întreb ce ar trebui să se schimbe pentru ca să îți fie mai ușor să te încalți? Pun pariu că și tu ai o idee".

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Majorările se țin lanț în anul 2025! Care sunt persoanele care vor beneficia de creșterea pensiilor

Dacă crezi în copilul tău ca fiind o persoană care vrea să lucreze cu tine, care este capabilă să rezolve probleme, va începe să îți arate această bunătate și va deveni acel copil.

Citește și: Jamie Dimon de la JPMorgan Chase și familia sa vor vinde acțiuni la banca

Citește și: S&P 500 intră în teritoriu de corecție dupa o saptamana volatila!

Citește și: Cum răspândesc influencerii naționalismul turc?