Tichete educaționale pentru elevi, în valoare de 500 de lei! Când vor fi virați banii și la ce vor putea fi folosiți

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 15 feb 2024, 09:27

Tichete educaționale pentru elevi, în valoare de 500 de lei. Când vor fi virați banii și la ce vor putea fi folosiți

Sursa: pexels/arhivă

Ministerul Fondurilor Europene a anunțat că toate cardurile educaționale în valoare de 500 de lei, distribuite până în prezent, au fost încărcate pe 14 februarie. Această veste vine după ce, la începutul lunii, peste 80.000 de carduri nu fuseseră încărcate, din cauza unor probleme înregistrate la nivelul școlilor.

Vești bune pentru elevii români. Aproximativ 485.000 de elevi vor beneficia de acest sprijin în valoare de 500 de lei. 

Cine sunt elevii care vor primi câte 500 de lei

În total, peste 485.000 de carduri au fost distribuite, iar toate au fost încărcate cu sume de 500 de lei, conform anunțului Ministerului Fondurilor Europene. Această inițiativă a fost lansată pentru sprijinirea financiară a familiilor cu copii în vederea achiziționării de rechizite și articole de vestimentație necesare pentru școală și grădiniță.

„Toate cardurile educaționale, raportate ca fiind distribuite în toată țara, au fost încărcate cu sume de 500 de lei”, a transmis MIPE.

Potrivit prevederilor Ordonanței de urgență pentru anul școlar 2023-2024, sunt eligibili pentru tichetele sociale pe suport electronic preșcolarii și elevii din învățământul de stat, cu venituri maxime pe membru de familie de 633 de lei, respectiv 1.500

de lei.

Citește și: Când începe vacanța de vară în 2024? Structura anului școlar 2024-2025

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Problemele în distribuirea tichetelor au fost depășite pe data de 26 ianuarie, atunci când a început și alimentarea acestora, după cum a declarat ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu.

Pe 12 februarie, au fost distribuite încă 13.396 de carduri către inspectoratele școlare din țară, iar acestea urmează să ajungă la părinți printr-un proces de distribuție intermediar. Cu toate acestea, nu s-a precizat încă o dată exactă pentru distribuirea către părinți sau încărcarea acestor carduri.

La ce vor putea fi utilizate cardurile

Cardurile educaționale pot fi folosite exclusiv pentru cumpărarea de rechizite și articole de vestimentație necesare școlii și grădiniței, conform prevederilor OUG nr. 83/2023. Este important de menționat că nu sunt permise retrageri de numerar sau preschimbări în numerar, iar utilizarea lor este restrânsă la teritoriul României și la unitățile afiliate.

În ceea ce privește termenul de valabilitate, tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii.

Citește și: România riscă sancțiuni din partea UE: Țara noastră a uitat să anunțe Comisia Europeană despre schema de plafonare a prețurilor la energia electrică

Această inițiativă are ca scop facilitarea accesului la educație și sprijinirea financiară a familiilor cu venituri mai reduse pentru a asigura copiilor rechizitele necesare în procesul de învățare.