Care sunt persoanele care pot primi decontare de la stat în cazul unor probleme de sănătate, în 2023?
Ce tipuri de medical se poate deconta în 2023
Pe lângă incapacitatea parțială de muncă pentru care angajatorul suportă primele cinci zile de concediu medical (CM), restul zilelor urmând să fie decontate de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), mai sunt și o serie de concedii medicale care se recuperează integral de la stat. În
Potrivit OUG 158/2005, se artă că indemnizațiile de incapacitate temporară de muncă se suportă de către angajator, din prima până în a cincea zi de incapacitate, urmând ca sumele aferente restului perioadei să se solicite la CNAS pentru a fi plătiți din Fondul național unic de asigurări
Începând cu anul 2021, concediul medical pentru incapacitate temporară de muncă (pentru boli obișnuite) este acordat în două etape, prima dintre ele neputând depăși patru zile calendaristice, dacă certificatul este semnat de medicul de familie. Totuși, dacă concediul inițial este acordat de medicul de specialitate din ambulatoriu, concediu medical de incapacitate temporară de muncă poate avea o limită de 15 zile calendaristice.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Există o excepție de la reguli, în cazul accidentelor de muncă, doar primele trei zile sunt suportate de firmă, restul se decontează de la casele teritoriale de pensii.
Există și o serie de concedii medicale care sunt suportate de către FNUASS: concediile medicale pentru carantină, izolare, cel pentru îngrijirea copilului bolnav, cele pentru risc maternal, concediul de maternitate (sarcină şi lăuzie).
Carantina și izolarea
Conform legii Legii 55/2020, concediile de carantină și izolare sunt oferite fără a fi necesară îndeplinirea stagiului minim de asigurare de șase luni, iar cuantumul indemnizației este de 100% din baza de calcul ce reprezintă veniturile brute lunare din ultimele șase luni din ultimele 12 luni, ceea ce înseamnă că indemnizația aferentă unui astfel de CM va fi acordată şi celor care sunt angajați de mai puțin de șase luni în cadrul companiei.
Îngrijirea copiilor cu vârsta până în 7 ani
De asemenea, concediul medical care este oferit pentru îngrijirea copilului bolnav până la șapte ani sau până la vârsta de 18 ani în cazul copilului cu afecțiuni recurente sau a copilului cu handicap se decontează integral de la stat.
Duratei acestui concediu nu i se aplică noile reguli privind acordarea concediului inițial, schimbare aplicată din august 2021 CM-urilor pentru incapacitatea temporară de muncă.
Însă, durata maximă a acestui tip de concediu medical este de 14 zile calendaristice pe lună, dacă este acordat de medicul de familie, sau de 30/31 de zile calendaristice, dacă medicul de specialitate din ambulatoriu sau spital este cel care semnează certificatul medical. Acestea se regăsesc în normele de aplicare ale OUG 158/2005, respectiv în Ordinul comun al Ministerului Sănătății şi al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017.Citește și: MApN modifică statutul cadrelor militare. Cine poate deveni ofițer și subofițer la Ministerul Apărării
Concediu pentru riscul maternal
Mai există și concediul oferit pentru riscul maternal și este decontat de către FNUASS, iar cuantumul indemnizației este de 75% din baza de calcul şi se acordă fără stagiu de asigurare.
Concediul medical pentru maternitate
Concediul de maternitate de 126 de zile, ce cuprinde o perioadă de 63 de zile calendaristice de sarcină, înainte de naștere, şi 63 de zile pentru lăuzie, după naștere, se recuperează, de asemenea, integral din FNUASS.
Concediu pentru afecțiunile oncologice
De asemenea, O noutate adusă anul trecut e concediul pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice, pentru care indemnizația se suportă integral de FNUASS. Acest tip de concediu se acordă îl însoțește pe pacientul cu afecțiuni oncologice la intervenții chirurgicale şi tratamente prescrise de medicul specialist, iar durata acestuia este de cel mult 45 de zile calendaristice.
Sursă: avocatnet.ro