În urmă cu câteva luni, laboratorul independent Valisure a descoperit benzen, o substanţă cancerigenă, în 78 de loţiuni şi soluţii de protecţie solară, transmite Live Science.
Loțiuni și soluții de protecție solară cancerigene
Compania Johnson&Johnson a retras cinci dintre loţiunile sale de protecţie solară ce erau comercializate sub formă de spray. Compania a făcut anunţul săptămâna aceasta, după ce a desfăşurat o serie de teste proprii.
Potrivit unui comunicat al companiei, produsele pe care le-a retras de pe piaţă sunt Neutrogena Beach Defense, Neutrogena Cool Dry Sport, Neutrogena Invisible Daily, Neutrogena Ultra Sheer şi Aveeno Protect+ Refresh.
Astfel, laboratorul Valisure a transmis o petiţie Administraţiei americane pentru Alimente şi Medicamente (FDA) prin care a solicitat retragerea de pe piaţă a celor 78 de produse, dar şi declanşarea unei anchete privind modul de fabricare ale acestor produse, transmite Agerpres.
„Multe dintre produsele de protecţie solară testate în laboratorul Valisure nu au prezentat contaminări cu benzen, astfel că acele produse sunt sigure şi pot fi folosite în continuare...”,
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Potrivit Centrului american pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), benzenul este un lichid incolor sau de culoare galben deschis care se formează în mod natural sau în urma activităţilor umane. Aeastă substanță produce cancer la oameni, în special leucemie.
Compania Johnson & Johnson nu a dezvăluit cantitatea de benzen descoperită în produsele sale, dar a precizat, în conformitate cu instrucţiunile EPA, că "la nivelul detectat în testele noastre, nu este de aşteptat să apară efecte adverse asupra sănătăţii în urma expunerii zilnice la benzen din aceste produse de protecţie solară cu aerosoli". Cu toate acestea, compania Johnson & Johnson a luat decizia de a retrage aceste produse "din precauţie", conform comunicatului.
Compania a deschis o anchetă pentru a afla de ce sunt aceste produse contaminate cu benzen, o substanţă ce nu face parte din lista de ingrediente.
„Expunerea zilnică la benzenii din aceste creme de protecţie solară, la nivelul descoperit în testele noastre, nu ar trebui să cauzeze probleme de sănătate”, mai transmite Johnson&Johnson.
Conform agenţiei Reuters, produsele de protecţie solară menţionate au fost retrase de pe rafturile farmaciilor şi supermarketurilor din Marea Britanie.