Este destul de greu de estimat câţi bani a câştigat un sportiv în întreaga carieră, mai ales când e vorba de box. Pe lângă premiile anunţate, unii sportivi primesc şi un procent din banii încasaţi din vânzarea biletelor sau din drepturile de televizare în sistem pay-per-view. Să nu uităm, apoi, de taxele pe care le achită aceştia, de faptul că din banii luaţi trebuie să îşi plătească şi stafful (manageri, antrenori, preparatori fizici etc).
Nu există niciun dubiu că boxeurii de top sunt printre cel mai bine plătiţi sportivi ai planetei. Site-ul sportsbreak.com a realizat un clasament al primilor zece pugilişti în ordinea crescătoare a veniturile estimate obţinute exclusiv în ring. De exemplu, legendarul George Foreman a câştigat mai mult din vânzarea „grătarelor” decât din box.
Locul 10. Vitali Klitcshko (Ucraina) – 60,2 milioane de euro
Înainte să devină primarul Kievului, Vitali Klitcshko a fost unul dintre cei mai buni pugilişti la categoria grea, alături de fratele său, Vladimir. Între 1996 şi 2012, Vitali a câştigat 45 de lupte importante (41 prin KO) şi a pierdut numai două. L-au învins doar Lennox Lewis şi Chris Byrd, la cea din urmă luptă acuzând o accidentare la umăr.
Este singurul campion la categoria grea care nu a fost făcut vreodată KO. Victoriile împotriva unor sportivi de top, precum Orlin Norris, Samuel Peter, Shannon Briggs, Tomasz Adamek sau Kevin Johnson, l-au ajutat să strângă peste 60 de milioane de euro din box!
Locul 9. Felix Trinidad (Puerto Rico) – 73,1 milioane de euro
Şi-a pierdut cea mai mare parte din avere în 2014, când a investit în acţiuni emise de guvernul ţării sale. Trinidad a trecut la profesionişti în 1990, când avea doar 17 ani. A câştigat 42 de lupte (35 prin KO) şi a pierdut 3, până la retragerea din 2008.
Printre învinşii portoricanului: Roy Jones Jr, Oscar De La Hoya, Winky Wright, Hector Camacho, Pernell Whitaker, Fernando Vargas, William Joppy, Bernard Hopkins şi Ricardo Mayorga. Netbet oferă pariurile pe meciurile zilei din box.
Locul 8. Vladimir Klitschko (Ucraina) – 94,6 milioane de euro
A fost medaliat cu aur la Jocurile Olimpice din 1996, iar un an mai târziu a trecut la profesionişti. A fost campion la categoria grea aproape un deceniu, apărându-şi titlul de 23 de ori. Fratele lui Vitali a făcut mulţi bani şi în afara ringului, având numeroase afaceri profitabile, inclusiv ca organizator de turnee de box.
Locul 7. Sugar Ray Leonard (SUA) – 103,2 milioane de euro
A fost primul pugilist care a câştigat peste 100 de milioane de euro din acest sport, având un venit frumuşel şi din drepturi de imagine (endorsements). A câştigat bani buni boxând cu Wilfredo Benitez, Roberto Duran, Hector Camacho, Terry Norris, Tommy Hearns and Marvin Hagler. S-a retras cu un bilanţ bun: 36 de lupte câştigate (25 prin KO) şi 3 pierdute.
Locul 6. Lennox Lewis (Marea Britanie) – 120,4 milioane de euro
A câştigat medalia de aur la categoria supergrea la Jocurile Olimpice din 1988. A luptat la profesionişti din 1989 până în 2003, câştigând 41 de meciuri (32 KO) şi pierzând două.
I-a bătut pe Vitali Klitschko, Evander Holyfield, Mike Tyson, Ray Mercer, Oliver McCall, Andrew Golota, Razor Ruddock, Frank Bruno, Tony Tucker, Tommy Morrison şi Hasim Rahman.
Victoria prin KO asupra lui Tyson, din 2002, a fost urmărită de aproape 2.000.000 de abonaţi pay-per-view.
Locul 5. Evander Holyfield (SUA)– 258 de milioane de euro
Născut în Alabama, Holyfield a făcut „tone de bani” din victorii asupra unor luptători precum Mike Tyson, Riddick Bowe, Michael Moorer, John Ruiz, Ray Mercer, Larry Holmes, Buster Douglas, Michael Dokes, James Toney, Chris Byrd, Lennox Lewis sau George Foreman.
A câştigat 44 de meciuri din 57 şi a avut 11 copii cu 6 femei. În 2012, a fost declarat falit...
Locul 4. Mike Tyson (SUA) – 344 de milioane de euro
A fost unul dintre cel mai bine plătiţi boxeuri între 1995 şi 2005. Deţine recordul de „cel mai tânăr campion la categorie grea” (avea 20 de ani) şi a câştigat 50 de meciuri din 56, dintre care 44 prin KO.
A reuşit victorii împotriva unor luptători precum Evander Holyfield, Lennox Lewis, Andrew Golota, Michael Spinks, Frank Bruno, Razor Ruddock sau Larry Holmes, dar a fost declarat falit în 2003, cu datorii de peste 17 milioane de euro!!!
Locul 3. Oscar De La Hoya (SUA)– 387 de milioane de euro
Era deja cunoscut în lumea boxului când a trecut la profesionişti, în 1992, după Jocurile de Vară de la Barcelona. Originar din Los Angeles, Oscar a câştigat 39 de meciuri din 45, 10 centuri la 6 categorii de greutate, iar luptele sale au adus aproximativ 600 de milioane de euro televiziunilor care le-au transmis în sistem pay-per-view.
A învins 17 campioni mondiali în carieră, iar acum are o agenţie de impresariat: Golden Boy Promotions.
Locul 2. Manny Pacquiao (Filipine) – 438,6 milioane de euro
Legenda filipineză a câştigat 59 de lupte ca profesionist, 38 prin KO. Pacquiao este şi senator în ţara sa, deci vin bani din toate părţile.
A câştigat 10 titluri de campion la 8 categorii de greutate diferite, înfruntând sportivi de top precum Erik Morales, Juan Manuel Marquez, Timothy Bradley, Marco Antonio Barrera, Ricky Hatton, Oscar De La Hoya, Miguel Cotto, Shane Mosley şi Floyd Mayweather.
Povestea continuă! Pacquiao are cota 1.50 la case de pariuri Unibet să îl bată pe Matthysse, la mijlocul lunii iulie.
Locul 1. Floyd Mayweather jr.(SUA) – 602 milioane de euro
Boxeurul din Michigan a câştigat 49 de meciuri în cariera de profesionist (26 prin ko), fiind sportivul cu cea mai mare priză la publicul pay-per-view: vânzările nete ale luptelor sale au fost de 1,37 miliarde de euro până în vara anului trecut.
Logic, veniturile din drepturi de imagine sunt comparabile cu cele din ring. Floyd a câştigat cei mai mulţi bani din meciurile cu Manny Pacquiao, Saul „Canelo” Alvarez, Oscar De La Hoya, Miguel Cotto, Ricky Hatton, Shane Mosley, Juan Manuel Marquez şi Marcos Maidana. Poţi paria pe meciurile viitoare ale lui Mayweather şi la Betano Romania.
Desigur, acest top este influenţat de perioada în care au luptat sportivii enumeraţi. Dacă Mike Tyson ar fi boxat după 2010, probabil că averea lui s-ar fi apropiat de 1 miliard de euro. Asta nu înseamnă că nu putea să risipească toţi aceşti bani.