Tot ce trebuie să știi despre programul Rabla 2024

Autor: Bianca Vidoi
A scăzut valoarea tichetelor de casare în cadrul Programului Rabla 2024
Sursa: Unsplash

Programul Rabla are parte de noi modificări în anul 2024, suma pe care românii o vor primi dacă vor duce mașinile la casat va fi mai mică.

Vești proaste pentru românii ce își doreau ca în anul 2024 să își ducă mașina la casat cu ajutorul programului Rabla, deoarece aceștia vor fi surprinși de o sumă mult mai mică față de anul trecut, mai exact jumătate din aceasta. Iată care este suma pe care urmează să o primească românii ce își duc mașinile la casat, potrivit proiectului de Ordonanță de Urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare, publicat de Ministerul Finanțelor. 

Ce sumă primesc românii ce își duc mașinile la casat

Programul Rabla 2024 este realizat de către Administrația Fondului pentru Mediu, iar românii sunt încurajați prin intermediul acestui program să își ducă autoturismele vechi pe care le dețin la casat, pentru a primi tichete din partea statului, ce pot fi folosite pentru achiziționarea unei noi mașini sau a unei motociclete. 

În anul 2023, tichetul pentru casarea unui autovehicul a fost de 7.000 de lei, în timp ce în anul 2024, valoarea acestuia s-a înjumătățit, ajungând astfel la suma de 3.500 de lei. Românii ce duc două autoturisme la casat cu ajutorul programului Rabla 2024 vor primi un tichet în valoare de 5.000 delei, pentru achiziționarea unui autovehicul nou.

„În anul 2024, cuantumul primei de casare acordate prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020 – 2024 este în sumă de maxim 3.500

lei pentru achiziţionarea unei motociclete noi sau a unui autovehicul nou în schimbul casării unui autovehicul uzat, respectiv 5.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul casării a două autovehicule uzate.”, este notat în document.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citește și: Începând cu 2035 mașinile noi pe benzină, motorină şi hibride vor fi interzise. Legea a trecut de votul Consiliului UE

Proiectul de Ordonanță de Urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare, publicat de Ministerul Finanțelor, prezintă și alte modificări, precum criteriile pentru care românii primesc prima de casare. Românii pot primi prima de casare din cadrul programului Rabla dacă beneficiarul deține în proprietate autovehicolul uzat pentru o perioadă mai mare de 3 ani.

Modificările pe care le aduce programul Rabla 2024 pentru achiziționarea mașinilor electrice

Românii ce își doresc să își achiziționeze o mașină electrică nu au parte de cele mai bune vești, având parte de o scădere a valorii tichetelor de casare. În anul 2023, ecotichetul primit de români pentru achiziționarea unei mașini electrice era de 54.000 lei, în timp ce în anul 2024, valoarea ecotichetului a scăzut la 10.000

lei. Programul Rabla 2024 încurajează românii să își achiziționeze mașini electrice, mișcarea dorindu-și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, promovând astfel vehiculele de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic.

Guvernul a scăzut valoarea tichetelor pe care românii le pot primi pentru a își achiziționa o mașină electrică prin intermediul programului Rabla 2024. Prin acest voucher primit de români, se scade din prețul de comercializare, cu TVA, al autovehiculului nou, documentul prezentat de către Ministerul Finanțelor arătând că tichetele vor fi oferite astfel:

 

  • 25.000 lei, dar nu mai mult de 50% din prețul de comercializare, calculat conform alin. (4), pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric NEDC/WLTP, exceptând motocicleta;
  • 13.000 lei, dar nu mai mult de 50% din prețul de comercializare, calculat conform alin. (4), pentru achiziționarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează o cantitate de emisii de CO_2 de maximum 50 g/km NEDC, în regim de funcționare mixt, conform informațiilor înscrise în COC;
  • 13.000 lei pentru achiziționarea unei motociclete electrice.