Toți elevii se întorc la școală?! Klaus Iohannis a făcut anunțul în urmă cu puțin timp. Anul școlar se va încheia cu toți copiii în bănci

Autor: Ana Dinu
Toti elevii se intorc la scoala?

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, într-o declarație de presă, că cel mai probabil anul școlar se va încheia cu toți elevii la școală.

Șeful statului susține că unitățile de învățământ vor funcționa în continuare ținând cont de rata de incidență, însă este de așteptat ca majoritatea localităților să intre în scenariul verde, ceea ce înseamnă că elevii pot reveni în bănci. 

Elevii se vor întoarce la școală până la sfârșitul anului școlar

Președintele României a anunțat că este foarte probabil ca toți elevii să se întoarcă în bănci până la sfârșitul anului școlar.

"În ceea ce privește funcționarea școlilor, păstrăm normele care țin de rata de incidență. Deci avem în continuare scenariul verde, galben, roșu, aceste lucruri se aplica ca și până acum. Este previzibil ca în următoarele săptămâni majoritatea localităților să intre în scenariul verde și în acest fel majoritatea elevilor se vor întoarce fizic în școli. Deci la școli se aplică normele de până acum.

E foarte probabil ca anul școlar să se încheie cu toți elevii în școală și e foarte de dorit să se încheie cu majoritatea românilor vaccinați",
a spus Klaus Iohannis, la finalul declarației de presă.

Citeste si: Raed Arafat, anunțul mult așteptat de toată lumea! Ce se întâmplă cu magazinele din weekend

Recent, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că școlile din localitățile în care zilele de vineri va exista o rată de infectare mai mică de 1 la mie vor funcționa cu prezență fizică în săptămâna următoare. 

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Potrivit ministrului, dacă rata de infectare în localitate va fi mai mică de 1 la mie, atunci școlile vor funcționa cu prezența fizică a elevilor la cursuri în săptămâna următoare.

”Dacă școlile sunt în localități unde rata de infectare e mai mică de 1 la mie vineri, 14 mai, atunci vor funcționa cu prezență fizică în săptămâna 17 – 21 mai. Pe 21 mai, iar ne uitam“, a explicat Sorin Cîmpeanu.

Potrivit ultimelor informații înaintate de șeful statului, începând cu acest weekend o parte dintre restricții vor fi ridicate, precum renunțarea la masca de protecție în spațiile neaglomerate și libera ciculație pe timpul nopții.

Calendarul restricțiilor și ridicarea măsurilor vor fi stabilite în ședințele care vor avea loc astăzi, după cum a anunțat și premierul Florin Cîțu. România se află în continuare în secenariul verde, iar probabilitatea ca elevii să se întoarcă în bănici este foarte mare.

Citeste si: OFICIAL! Ce restricții se ridică din weekend. Toți românii trebuie să știe!