Fanii serialelor turcești au motive de bucurie, cel de-al patrulea sezon al serialului fenomen Totul pentru familia mea va avea premiera marți, 20 august, la Kanal D. Producția va fi difuzata luni si marți, de la ora 20:00, la Kanal D.
Patru fraţi au rămas orfani după o serie de evenimente tragice. În spatele acestor întâmplări se află maleficul Afik Atakul (interpretat de Celil Nalçakan), un om care îşi va pune amprenta asupra vieţii celor patru.
Kadir (interpretat de Halit Özgür Sari), fratele mai mare, în vârstă de 19 ani, devine protectorul celor trei copii al caror viitor pare unul incert şi întunecat. Kadir este dispus să îşi dea viaţa pentru fraţii lui, iar singurul lui scop este să le susțină acestora educația şi să le facă existenţa mai frumoasă.
Piedicile în viaţa celor patru nu contenesc, ajung să trăiască în condiţii improprii, rudele nu doresc custodia acestora, şi totul devine o cursă extrem de dură pentru supravieţuire.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Veste bună pentru pensionarele din țară! Care sunt veniturile nepermanente care se vor adăuga la pensie
Povestea debuteaza si aduce in prim plan familia Eren, cu părinți simpli, muncitori, cu patru copii care țin foarte mult unul la celălalt.
Cu toții își duc traiul cu decență și bun simț. Hatice și Veli, părinții celor patru copii, Kadir, Omer, Asiye și Emel, muncesc din zori și până-n seară ca să asigure traiul familiei. Oameni respectați și mereu dornici să-și ajute semenii, Hatice și Veli vor pași, fără voia lor, într-o situație care le va aduce sfârșitul. În tumultul evenimentelor sunt prinși cei patru frați care nici nu bănuiesc ca viață lor urmează a lua o întorsătură dramatică, greu de imaginat.
- Distribuția: Celil Nalcakan, Cüneyt Mete, Fadik Sevin Atasoy