Ziua în care este pomenit Sfântul Andrei este considerată una dintre cele mai importante, reprezentând o sărbătoare de mare seamă pentru credincioși, fiind trecută cu o cruce roșie în calendarul creștin ortodox.
Tradiții de care credincioșii țin cont de Sfântul Andrei
Ziua în care este celebrat Sfântul Andrei este considerată a fi foarte importantă, acesta fiind cunoscut de către credincioși și ca Ocrotitorul României și al românilor.
Cum această sărbătoare are o importanță aparte, creștinii ortodocși practic mai multe obiceiuri și ascultă mai multe tradiții pentru a atrage doar lucruri bune în viața lor în următoarea perioadă. Se crede că în ajun de Sfântul Andrei, dispare ceea ce ne separă pe noi de lumea cealaltă, astfel că în această zi spiritele vor veni pe tărâmul nostru, relatează observatornews.ro.
Este important ca în ziua de 29 noiembrie, credincioșii să ungă cu usturoi porțile, clanțele, ușile și geamurile, astfel încât să țină departe duhurile rele de locuința lor. Ușile și grajdurile animalelor trebuie să fie și acestea unse cu usturoi astfel încât strigoii și vârcolacii să stea departe de ele în această noapte.
Fetele nemăritate au o șansă pentru a își visa ursitul în noaptea în care este celebrat Sfântul Andrei, iar tot ce trebuie să facă acestea este să pună sub pernă busuioc, iar acesta ar trebuie să le apară în vis. Tinerele ce vor să își viseze sufletul pereche pot apela la un alt obicei cunoscut în bătrâni, mai exact, acestea trebuie să se așeze între două oglinzi, cu o lumânare în mână.
Se crede că astfel acestea își vor vedea ursitul în oglindă.Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Românii obișnuiesc ca în ziua în care să îl pomenească pe Sfântul Andrei să pregătească și un bol cu deschidere largă sau un ghiveci în care să pună la încolțit câteva boabe de grâu.
Rugăciune făcătoare de minuni către Sfântul Andrei
"Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea.
În numele Tatălui, și Fiului, și Sfântului Duh, Domnului să ne rugăm:
Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotinţă, în chip nenumărat le săvârşim.
Noi suntem păcătoşi şi pătimaşi, netrebnici şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea.
Citește și: Sf. Andrei 2023: Pe ce dată se sărbătorește în calendarul ortodox
Pentru pomenirea lui cea de azi ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin!"