Tradiții și obiceiuri de Florii 2023: Ce legătură există între Sărbătoarea Zeiței Flora și Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim?

Autor: Cristina Mocanu

Pe data de 9 aprilie creștinii ortodocși sărbătoresc Intrarea Domnului în Ierusalim.

Sursa: pixabay.com

Pe data de 9 aprilie creștinii ortodocși sărbătoresc Intrarea Domnului în Ierusalim.

Duminică, cu o săptămână înainte de Sfintele Paști, toţi creștinii din lume prăznuiesc Floriile. Ce tradiții respectă românii în această perioadă?

Duminică, 9 aprilie, este sărbătorită Intrarea Domnului în Ierusalim

Pe 9 aprilie, creștinii ortodocși sărbătoresc Intrarea Domnului în Ierusalim. Sărbătoarea de Florii are o mare însemnătate religioasă pentru toţi credincioșii, iar de-a lungul timpului i s-au adăugat şi numeroase superstiții populare.

Citește și: Săptămâna Paștelui 2023: Când începe Săptămâna Mare? Tradiții și obiceiuri pentru fiecare zi în parte

Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor (ramurile de palmier sau finic, cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, n.r.) este una dintre cele 12 sărbători împărătești din cursul anului bisericesc.

Această sărbătoare a fost menționată pentru prima dată în secolul al IV-lea, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, orașul unde a şi început să fie celebrată, și a cuprins, în scurt timp, întreaga lume creştină, fiind celebrată cu mare fast. 

Strâns legată de minunea învierii lui Lazăr din Betania, această sărbătoare îi pregătește pe credincioșii ortodocși pentru bucuria pe care o aduce biruința lui Hristos asupra morții din duminica următoare, cea a Învierii.

De asemenea, Floriile deschid săptămâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paști, cunoscută sub numele de "Săptămâna Mare", după cele 40 de zile de post. 

Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr.

În această zi, Iisus Hristos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte. După această minune, mulțimile strânse la porțile cetății l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim.

În trecut în această zi era sărbătorită Zeița Flora

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim are o mare însemnătate religioasă pentru toţi credincioșii, dar de-a lungul timpului i s-au adăugat şi numeroase superstiții populare. În această zi era, inițial, dedicată zeiței romane Flora, însă, după un timp, ea s-a celebrat în amintirea intrării Mântuitorului în Ierusalim.

Ce legende îi sunt asociate acestei sărbători?

Conform unei legende se spune că, în timpurile în care Iisus era răstignit pe cruce, Maica Domnului, plângând, şi-a pus opinci de fier, a luat un toiag de oțel şi a plecat să-şi găsească fiul.

Pe drum, a ajuns la o apă şi a rugat o salcie să-i facă punte. Pentru că aceasta a ajutat-o,  Maica Domnului a binecuvântat-o să nu poată fi făcuți cărbuni din lemnul ei şi să fie dusă în fiecare an la biserică de Florii. De aceea, în această zi oamenii duc la biserică flori şi ramuri de salcie, pentru a fi sfințite.

Ce tradiții și obiceiuri se păstrează în această zi?

La sate, ramurile de salcie înmugurită sunt legate în jurul pomilor fructiferi, ca să rodească din plin şi sunt amestecate în hrana animalelor, ca să le păzească sănătatea şi productivitatea.

În ziua de Florii trebuie să fie curățate mormintele şi stropite cu apă sfinţită, iar crucile să fie împodobite cu flori de primăvară şi cu crenguţe sfințite de salcie. De asemenea, se dau de pomană, pentru sufletele celor plecaţi dintre cei vii, plăcinte şi gogoşi.

Tot în această zi, nu este bine să îți speli părul, iar tinerele nemăritate din Banat şi Transilvania trebuie să pună o oglindă şi o cămașă sub un păr altoit. Superstițiile spun că la miezul nopții fetele trebuie să fiarbă busuioc în apă, iar dimineața să se spele pe cap cu această fiertură. Astfel vor avea un păr frumos şi strălucitor.

Citește și: Urări de Florii 2023: Poze cu flori și mesaje frumoase pentru Duminica Floriilor. „Fie ca ziua de Florii să-ți aducă lumea la picioare, zâmbetul pe buze şi toată fericirea de pe pământ. La mulți ani!”

Fetele care vor să se mărite trebuie să scoată la soare zestrea pentru a chema ursitul. 

Bătrânii de la sate spun că este interzis să te speli pe cap, pentru că vei albi de timpuriu.

În regiunile din Alba, în Duminica Floriilor, după slujbă, copiii însoțiți de dascăli şi preot, împreună cu credincioșii străbat ulițele localităților cu salcie înmugurită în mână, cântând „Verşul Floriilor”, ca apoi să le depună în faţa altarului. Procesiunea simbolizează intrarea lui Iisus în Ierusalim. Ramurile de salcie sfințite la Biserică se împart credincioșilor, care le pun, sub formă de cununița, la icoane sau deasupra porților, la intrarea în curți.

Sursă: digi24.ro 

 

Taguri: