Tradiții și obiceiuri în Marţea Albă! Ce este INTERZIS să faci asta în a treia zi de Paşte!

Author: Elena Padure
Actualizat: 24 iul 2022, 12:40
Care sunt superstițiile specifice pentru Martea Albă

A treia zi de Paşte, sărbătorită în acest an pe 4 mai, poartă denumirea de Marţea Albă. Ce tradiţii şi obiceiuri sunt specifice astăzi?

Săptămâna Luminată este prima săptămână care urmează după Sfintele Paşti. Ultima zi din această săptămână este marcată de Duminică Tomii, a Sfântului Apostol Toma. A treia zi de Paşte, denumită popular şi Marţea Albă se sărbătorește în acest an pe data de 4 mai. Iată ce le este interzis creștinilor în această zi.  

Ce le este interzis creștinilor în Marţea Albă?

Tradiția spune că de  Marţea Albă este interzis să se spele, să se calce sau să se facă curat. De asemenea, femeile trebuie să dea de pomană pasca și vinul roșu rămase din Duminica de Paşte. Astfel, se crede că se vizitele făcute în prima zi a Paştelui se întorc, iar ouăle se pot ciocni şi „dos cu dos”, dar şi „coastă cu coastă”.

Obiceiul de a vizita rude, vecini sau prieteni în a treia zi de Paşte era numit ”umblatul cu pasca”.

În Marţea Albă, finii obişnuiau să dăruiască naşilor colaci alături de pască, în funcție de regiunea țării în care se aflau.

În Moldova, spre exemplu, rudele întorceau vizitele făcute în duminica Paștelui.

Altă superstiție este legată de firimiturile rămase de la masa de Paşte, care ar trebui să fie păstrate și îngropate. Se spune că ele va răsări o plantă numită “cucoană” sau “maruncă” care se pisează şi se pune în băutură, atunci când o femeie își doreşte să aibă copii, potrivit capital.ro

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți alegi bărbatul în funcție de asta, ai pierdut din start!"

Citeste si: 5 lucruri pe care e bine să le faci în Săptămâna Luminată

Tradiţii și obiceiuri în Săptămâna Luminată

Săptămâna Luminată  durează 50 de zile şi se termină odată cu Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile). În timpul Săptămânii Luminate, cei care se pregăteau să primească taina Botezului purtau haine albe.

În această săptămână, zilele de miercuri şi vineri sunt însemnate în calendar cu „harți”.

Miercuri şi vineri sunt zile în care, în mod obișnuit, se ţine post, însă în Săptămâna Luminată se dezleagă în aceste două zile la toate mâncărurile de dulce, pentru bucuria Sfintei Învieri.

Citeste si: Ce să faci în a doua zi de Paște ca să ai noroc tot anul? Tradiții și obiceiuri în Lunea Albă

Pentru cei care trec în neființă în timpul Săptămânii Luminate, slujba de înmormântare este înlocuită de slujba Învierii, astfel că celui decedat i se va cânta “Hristos a Înviat!”

Citeste si: Când este sărbătorit Paștele Blajinilor în 2021