Tradiții și obiceiuri pentru 6 decembrie, de Sf. Nicolae: Cine se ceartă azi va avea parte de un Crăciun trist

Autor: Bianca Vidoi

Sfântul Nicolae

Sursa: doxologia.ro

Sfântul Nicolae este celebrat la data de 6 decembrie 2024, iar românii de pretutindeni respectă numeroase tradiții și obiceiuri care să le aducă noroc și sănătate.

Sfântul Nicolae este cunoscut drept ocrotitorul copiilor, al marinarilor, al fetelor necăsătorite și al celor nedreptățiți, fiind pomenit anual la data de 6 decembrie. În calendarul creștin ortodox este trecut alături de o cruce roșie, motiv pentru care credincioșii respectă tradițiile și obiceiurile transmise din generație în generație, astfel încât să atragă în anul ce vine noroc, avuție, sănătate și iubire. Iată care sunt tradițiile și obiceiurile de care să ținem cont pe 6 decembrie, de Sf.

Nicolae. 

Tradiții și obiceiuri de care să ținem cont pe 6 decembrie, de Sf. Nicolae

Se crede că Sfântul Nicolae marchează oficial începutul iernii, având loc prima ninsoare din această lună. Tradiția spune că Moș Nicolae își scutură barba la data de 6 decembrie 2024, ceea ce aduce primii fulgi de zăpadă. În cazul în care de Sfântul Nicolae nu ninge, atunci moșul a întinerit și vom avea parte de iarnă blândă, fără temperaturi reduse și viscol.

Pe 6 decembrie este indicat să stăm cât mai departe de certuri, scandaluri sau divergențe, deoarece se crede că acestea vor atrage asupra noastră un Crăciun nefericit și plin de tristețe. În cazul în care decideți să îngropați securea războiului, atunci veți avea parte de pace și multe bucurii în anul care urmează, potrivit cancan.ro.

Este interzis ca pe parcursul zilei în care este pomenit Sfântul Nicolae să facem treburi gospodărești, precum spălatul, măturatul sau datul cu aspiratorul.

Aceasta este o zi trecută în calendarul ortodox alături de o cruce roșie, ce le amintește creștinilor că trebuie să se concentreze asupra rugăciunilor și a credinței lor. 

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Motivul pentru care Andreea Mantea a apărut umflată la față în ultimele zile, pe micile ecrane. Vedeta TV le spune urmăritorilor ce s-a întâmplat cu ea. „Tremur de durere. Iau foarte multe pastile.”

Citește și: Cine a fost Sfântul Nicolae. Este sărbătorit la data de 6 decembrie 2024

În seara de 5 spre 6 decembrie 2024, cei mici și-au lustruit cu grijă încălțările pentru a îl aștepta pe Moș Nicolae așa cum se cuvine. Încălțările au fosta așezate lângă geam sau ușă, astfel încât Moș Nicolae să le vadă imediat, iar cei mici au așteptat dimineața pentru a vedea darurile primite.

În cazul în care în ghetuțe nu s-au găsit dulciuri, fructe sau cadouri, ci nuielușe, atunci Moș Nicolae i-a avertizat în legătură cu modul în care se comportă. Dacă nuielușa de măr este pusă în apă până de Anul Nou și înmugurește, atunci moșul i-a iertat pe cei obraznici. 

Deși nuielușa reprezintă un simbol al obrăzniciei, nuielușa de alun are o altă semnificație pentru români. Nuielușa de alun este considerată un semn al protecției, iar persoanele ce primesc o astfel de nuielușă o decorează și o păstrează în casă, astfel încât să fie protejate de spiritele necurate.

Rugăciunea protectoare pe care trebuie să o rostim către Sfântul Nicolae 

„O, preabunule părinte Nicolae, păstorul și învățătorul celor ce aleargă cu credință către a ta folosire și cu fierbinte rugăciune te cheamă pe tine, sârguiește degrab a le ajuta. Izbăvește turma lui Hristos de lupii ce o răpesc pe ea și toate părțile creștinești le ocrotește și le păzește, prin sfintele tale rugăciuni, de gâlcevile lumești, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie și de războiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de sabie, de boală și de moarte grabnică.

Și precum ai miluit pe cei trei bărbați care ședeau în temniță și i-ai izbăvit pe ei de mânia împăratului și de tăierea sabiei, așa ne miluiește și pe noi cei ce cu mintea, cu cuvântul și cu lucrul suntem întru întunericul păcatelor și ne izbăvește de mânia lui Dumnezeu și de chinul cel veșnic ca prin mijlocirea ta, cu ajutorul, cu mila și cu harul lui Hristos, Dumnezeu să ne dea viață liniștită și fără de păcat, ca să viețuim în veacul acesta, și de partea stării de-a stânga să ne izbăvească și în partea de-a dreapta, împreună cu toți sfinții, să ne învrednicim. Amin”