Tradiții și obiceiuri pentru echinocțiul de primăvară: Ce nu este bine să faci pe 20 martie 2024

Author: Denisa Irimia
Actualizat: 20 mar 2024, 16:00

Ce traditii trebuie sa punem in practica pentru echinoctiul de primavara

Sursa: echinoctiu

Echinocțiul de primăvară, care în 2024 va avea loc pe 20 martie, marchează punctul din an în care durata zilei și a nopții devine egală. Iată care sunt tradițiile care au loc în acea zi!

Echinocțiul se produce de două ori pe an, primăvara și toamnă, atunci când Soarele traversează ecuatorul ceresc, trecând din emisfera cerească sudică în cea nordică.

Citește și: Rugăciune pentru Postul Paștelui: Aduce sănătate și armonie în familie

Tradiții și obiceiuri pentru echinocțiul de primăvară

În anul 2024, asistăm la sosirea echinocțiului de primăvară, un eveniment semnificativ ce semnalează debutul oficial al primăverii astronomice, având o durată de aproximativ 92 de zile.

Echinocțiul reprezintă punctul de intersecție între ecliptică și ecuatorul ceresc, moment în care durata zilei și a nopții devine egală.

În anul 2024, echinocțiul de primăvară se petrece la data de 20 martie, la ora 5:06, conform informațiilor furnizate de Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu.

Echinocțiul de primăvară este considerat în numeroase culturi ca un punct de renaștere a naturii și de armonizare cosmică.

În tradițiile spirituale, acest eveniment simbolizează debutul unui nou ciclu temporal și al influxului de energii specifice primăverii.

Tradițiile și obiceiurile asociate cu echinocțiul de primăvară diferă în funcție de cultură și regiune, cuprinzând diverse ritualuri, ceremonii și practici menite să atragă norocul și fertilitatea.

În anumite regiuni, grupuri de copii și tineri se adunau pentru a împodobi cu flori o ramură de copac. Ulterior, colindau în casele localnicilor și erau răsplătiți cu flori, bani, ouă sau daruri. Fetele își împodobeau părul cu florile primite. De asemenea, era obișnuit să se aprindă focuri pe dealuri pentru a alunga iarna.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Citește și: Pe ce dată are loc Echinocţiul de primăvară în 2024

Ce traditii trebuie sa punem in practica pentru echinoctiul de primavara
[Sursa: freepik]

Tradiții la echinocțiul de primăvară

„Noteți pe o hârtie ce v-ați dori să faceți până la până la echinocțiul de toamnă și împăturiți-o. Luați lumânare, o pastilă din aceea, dacă găsiți mov, excelent, este pentru spiritualitate, verde – pentru bani, galben – pentru sănătate, alb – pentru puritate, ce culoare doriți. Aprenți o pastilă și lăsați-o să ardă. Apoi ardeți bilețelul când s-a ars complet lumânarea. Luați scrumul într-o hârtie și aveți 48 de ore la dispoziție să-l suflați, într-o intersecție, în cele patru puncte cardinale. Trimiteți direct în Univers dorințele dumneavoastră. Încercați! Nu aveți nimic de pierdut. Eu am încercat, la mine a mers. Eu sunt convinsă că o să meargă și la dumneavoastră” – a spus Minerva, pentru wownews.ro.  

Pe data de 20 martie, românii celebrează o serie de tradiții și obiceiuri, respectate cu sfințenie în fiecare an. De la vremuri străvechi, se crede că Echinocțiul de primăvară amplifică energia solară, iar lumina sa stimulează creșterea și înflorirea tuturor lucrurilor.

Încă din timpurile strămoșilor, tradiția susține că Soarele este venerat ca o zeitate, conferind sărbătorii o semnificație profundă a învierii, purificării și a luminii.

În trecut, Echinocțiul de primăvară era legat de perioada în care fertilitatea solului atinge punctul maxim. Comunitățile adoptau numeroase tradiții și obiceiuri în timpul acestui eveniment semnificativ.

Potrivit tradiției, în Șinca Veche, dacii practicau dansuri rituale într-o grotă, în cadrul unui sanctuar religios. Odată cu adoptarea creștinismului, aceste ritualuri au suferit modificări semnificative și au căpătat o nouă semnificație.

Odată cu debutul Echinocțiului de primăvară, începe și un nou an agrar, marcând un moment semnificativ la sate. Copiii din comunități bata pământul cu bețe pentru a alunga frigul și recită: „Intră frig şi ieşi căldură/Să se facă vreme bună/Pe la noi pe bătătură”.

Ce nu ai voie să faci în această zi

În ciuda faptului că în prezent unele dintre tradițiile și obiceiurile vechi nu mai sunt păstrate, există aspecte specifice ale căror influențe trebuie evitate în timpul Echinocțiului de primăvară.

În ziua Echinocțiului de primăvară, este recomandat să eviți conflictele și supărările, deoarece acestea pot perturba armonia și liniștea aduse de această zi. De asemenea, se sfătuiește să tratezi cu grijă animalele și plantele, deoarece se crede că faptele rele săvârșite se vor întoarce împotriva ta.

  • Echinocțiul de primăvară- 20 Martie, 17:33
  • Solstițiul de vară- 21 Iunie, ora 17:58
  • Echinocțiul de toamnă- 23 Septembrie, ora 09:50
  • Solstițiul de iarnă- 22 Decembrie, ora 05:28