Tradiții și superstiții în Sâmbăta Mare! Ce să nu faci în ultima zi a postului Paștelui

Autor: Elena Padure
Actualizat: 24 iul 2022, 10:20
Sambata Mare este ultima zi de post, inainte de Paște

În Sâmbăta Mare se sărbătorește îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos, dar și ajungerea Lui în iad.

Sâmbăta Mare este ultima zi a postului Paștelui, fiind declarată zi de odihnă. Sâmbăta Mare este, de asemenea  ziua în care se prăznuiește îngroparea trupească a Mântuitorului Iisus Hristos, precum și pogorârea Lui în iad. Iată care sunt superstițiile specifice în Sâmbăta Mare.

Tradiții și obiceiuri în Sâmbăta Mare 

În această zi sfântă, dimineața, copiii și adulții merg, potrivit tradiției, îmbrăcați în haine noi, la biserică pentru a se spovedi și, unii dintre ei, împărtăși.

Seara, în toate bisericile ortodoxe,  se oficiază slujba de Înviere. La slujba de Înviere credincioșii participă în număr foarte mare. Fiecare gospodină aduce cu ea un coș plin cu bucate ce urmează a fi sfințite, pe care la sfârșitul slujbei, le va împărți oamenilor săraci și celor nevoiași.

La miezul nopții, preotul cheamă credincioșii să ia lumină, spunând: “veniți sa luați Lumină!”. Aceştia aprind lumânări şi transmit, mai departe, lumina, până când toată lumea are lumânările aprinse în mână, potrivit traditii-superstitii.ro

Există, în tradiţia străveche, un obicei, conform căruia, după ce au luat lumină, credincioşii trebuie să meargă şi la mormintele celor trecuţi în nefiinţă, pentru ca cei de dincolo să ştie că a venit Învierea Domnului.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Totodată, tradiţia ne mai spune că este bine ca lumânarea de la Înviere să nu fie stinsă până acasă, unde, de asemena, creştinii obişnuiesc să înconjoare casa de trei ori pentru a-l îndepărta pe cel rău.

Resturile de lumânări de la Înviere sunt păstrate cu credinţă de oameni, deoarece, în vreme de necaz, grindină, furtună, acestea sunt de ajutor prin aprinderea lor şi prin rugăciune.

Urarea  tradiţională de Paşte a creştin-ortodocşilor este   “Hristos a Înviat”,   la care se răspunde cu  “Adevărat a Înviat”. Aceste urări rămân valabile timp de 40 zile după Paşte, până la sărbătoarea Înălţării Domnului.  Urările sunt valabile şi atunci când se ciocnesc ouăle roşii.

Citeste si: Programul farmaciilor de Paște în 2021. Unde poți merge non-stop să cumperi medicamente

Superstiții pentru noaptea de Înviere

Noaptea de Înviere, poartă, ca de altfel multe sărbători creştine, o serie de superstiţii, dintre care mai cunoscute sunt următoarele:

  • În noaptea de Înviere se deschid cerurile, ard comorile pământului, şi acum este moment prielnic pentru vrăji şi farmece;
  • Cine se va naşte de Paşte, când se trag clopotele, va fi un om norocos de-a lungul vieţii;
  • Se crede că sufletele celor care mor în Sâmbăta mare oscilează între Rai şi iad, între lumea viilor şi lumea morţilor;
  • Nu este bine să pui mâna pe sare, pentru că iţi vor asuda mâinile la vară;
  • Se crede că în cele trei zile de Paşte ard, în cer, nevăzute, trei candele mari.

Citeste si: Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce este bine să faci în această zi