Un bărbat de 49 de ani, care lucra ca și taximentrist, a făcut infact chiar în timp ce era la volan. Din nefericire, medicii nu l-au mai putut salva și a fost declarat decesul.
Un taximetrist a făcut infarct în timp ce stătea la semafor
Taximetristul a făcut infarct în timp ce stătea la semafor și din păcate a murit. Bărbatului i s-a făcut rău în mașină și și-a sunat fiul, iar apoi a sunat la 112, dar din păcate medicii nu l-au mai putut salva.
Trupul neînsulețit al bărbatului a fost preluat de medicii legiști pentru necropsie.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii tragediei.
Cine este tânărul care și-ar dat foc și apoi s-ar fi aruncat de pe un bloc din Negrești
Un tânăr şi-ar dat foc şi apoi s-ar fi aruncat, miercuri dimineaţă, de pe un bloc din oraşul Negreşti, Vaslui.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Tânărul s-a urcat pe un bloc de locuințe din zona străzii Unirii, din oraşul Negreşti, și-a dat foc, apoi s-a aruncat în gol. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru acesta și au constatat decesul.
Tragedia s-a produs în această dimineață, în jurul orei 4, în zona centrală a orașului Negrești. Primul apel la 112 anunța un cadavru carbonizat.
Victima, un tânăr de 27 de ani, și-a pus capăt zilelor într-un mod neobișnuit. Acesta și-a dat foc și apoi s-a aruncat de pe bloc.
Trupul neînsuflețit al tânărului a fost transportat la Serviciului Judeţean de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul persoanei, fiind deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
"În această dimineaţă, la ora 04.04, Poliţia Oraşului Negreşti a fost sesizată cu privire la faptul că, în zona centrală a oraşului Negreşti, a fost găsit un cadavru carbonizat. În urma primelor cercetări efectuate a fost identificată persoana decedată, în persoana unui bărbat de 27 de ani, din Negreşti, cadavrul fiind transportat la Serviciului Judeţean de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei. În cauză sunt efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul persoanei, fiind deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă" , a
precizat IPJ Vaslui.Citește și: Cine este tânărul care și-ar dat foc și apoi s-ar fi aruncat de pe un bloc din Negrești