Medicul în vârstă de 58 de ani de la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare 'Prof.Dr. C.C. Iliescu', aflat în cadrul Institutului Fundeni din Capitală, și-ar fi pus capăt zilelor vineri dimineață, potrivit Antena3CNN.
Un medic de la ATI s-ar fi sinucis în interiorul spitalului
Trupul neînsuflețit al medicului a fost deja ridicat și transportat la Institutul Național de Medicină Legală (INML), unde va fi efectuată o autopsie pentru a stabili cauza exactă a decesului, potrivit sursei menționate anterior.
La spital au sosit polițiștii pentru a efectua verificări preliminare și au început deja o anchetă pentru a investiga circumstanțele în care a avut loc tragicul eveniment. Comunitatea medicală și nu numai este profund afectată de pierderea unui adevărat profesionist care a dedicat o viață întreagă îngrijirii și salvării vieților.
Potrivit sursei menționate anterior, apropiații medicului au amintit despre el ca fiind un om extrem de bun și un medic excelent.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
"Era unul din lupii tineri care promitea enorm. A fost un șoc pentru noi. Este încă o victimă pe altarul acestei specialități care este dovedită ca fiind profesia cea mai grea din toate meseriile din lume, are cea mai mare rată a suicidului și depresiilor”, susține președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, Dorel Săndesc, potrivit Antena3 CNN.
Gestul medicului a șocat o întreagă comunitate
Din postările colegilor de breaslă, reiese faptul că medicul care s-ar fi sinucis era un medic anestezist apreciat și respectat în comunitatea medicală. Moartea sa tragică a lăsat un gol imens în rândul colegilor săi și în întreaga comunitate medicală.
Tot din postările acestora reiese faptul că gărzile interminabile și oboseala și-ar fi spus cuvântul și în cazul medicului anestezist.
„Dumnezeu să îl ierte! Câtă vreme se va mai accepta bătaia de joc cu gărzile? Medicii nu sunt negrii de pe plantație!! ”/ „Gărzile sunt...crimă cu premeditare...am încercat să schimb chestia asta în urmă cu câțiva ani...am mers "din doctor în doctor" căutând soluții și încercând să îi conving să refuze munca non stop 30+( ore )..în afara unora care chiar sufereau în gărzi...majoritatea mi-au "răspuns":ești nebună...acolo mai câștigăm și noi ceva...și noaptea dormim”, sunt doar câteva din comentariile lăsate de alți medici și asistenți pe Facebook.