Tragedie pe un drum din Rădăuți. Patru membri ai unui ansamblu folcloric și-au pierdut viața după ce se întorceau de la un spectacol

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 21 mai 2024, 03:05

Tragedie pe un drum din Rădăuți. Patru membri ai unui ansamblu folcloric și-au pierdut viața după ce se întorceau de la un spectacol

Sursa: telem.ro

După o seară în care s-au dedicat vieții de artiști, patru membri ai unui ansamblu folcloric aveau să-și piardă viața într-un cumplit accident în drum spre Vatra Dornei. Tragedia a avut loc în noaptea de duminică spre luni, transmit autoritățile.

Un tânăr în vârstă de 19 de ani din comuna Dornești era șoferul autoturismului și circula pe DN 17, din direcția Bistrița către Vatra Dornei când, într-un moment de neatenție, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune frontală cu un stâlp de electricitate. În urma incidentului, acesta a decedat, la fel și două pasagere din autoturism, în vârstă de 18 și 26 de ani. 

Patru membri ai unui ansamblu folcloric au murit în accident

Cei cinci erau membri ai Ansamblului „Florile Bucovinei” din Rădăuți și tocmai ce cântaseră la Zilele orașului Târnăveni, scrie  Monitorul de Suceava.

Citește și: El este Marius, tânărul decapitat de un cablu în timp ce se dădea cu skyjet-ul pe un lac. Apropiații sunt în stare de șoc

„Ansamblul a fost înființat în 1980, iar cei care vin aici sunt amatori, fac totul din plăcere. Într-adevăr, au fost invitați la Târnăveni, iar unul din ei avea un deces în familie și de aceea a plecat mai repede și nu cu autocarul pe care l-am pus la dispoziție și care a plecat spre casă undeva în jurul orei 9.00. E o veste care pur și simplu mă lasă fără aer”,

a spus Ovidiu Foca.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Trei persoane aflate în autoturism au murit pe loc, iar o a patra a murit la spital, din cauza rănilor extrem de grave.

Una dintre victime se grăbea să ajungă la o înmormântare

Ioana, una dintre victimele accidentului cumplit, avea doar 18 ani și era elevă. Aceasta se grăbea să ajungă la înmormântarea bunicului său.

Mesajele de condoleanțe nu au încetat să curgă. 

Citește și: Darius este unul dintre supraviețuitorii tragediei de la 2 Mai „Pe noi ne-a lovit cu o viteză foarte mare” Tânărul își amintește cu groază momentul în care șoferul drogat a intrat în grupul lui de prieteni

„V-ați grăbit să ajungeți primii la Festivalul Îngerilor, acolo …sus….” Vestea morții fulgerătoare a celor ce ne-au fost colegi și prieteni dragi ne-a lăsat un gol imens în suflete și în Familia Ansamblului Folcloric FLORILE BUCOVINEI. Suntem alături de familiile îndoliate la ceas de grea încercare… Drum lin către ceruri, dragii noștri dragi! Nu vă vom uita niciodată, MARIA, IOANA, ANDREI și ROBERT ”, a transmis Casa de Cultură din Radauti.