Tragedie pentru o familie de români în Italia! Iustin, băiețelul lor, în vârstă de nici doi anișori, a murit în somn: „Nu mai respira”

Autor: Diana Bostan

Un băiețel român de nici 2 anișori a murit în Italia.

Sursa: Pixabay

O tragedie inimaginabilă a lovit o familie de români din Italia, după ce băiețelul lor de doar 17 luni, Iustin, a fost găsit fără suflare în pătuțul său.

Incidentul a avut loc luni dimineața și a șocat întreaga comunitate. Părinții, cuprinși de disperare, nu pot înțelege cum s-a întâmplat acest lucru, iar moartea fulgerătoare a copilului rămâne, pentru moment, un mister, notează observatornews.ro.

Citește și: „Dormi în pace”. Un copil român, în vârstă de doar 6 ani, și-a pierdut viața într-un incendiu devastator, în Chicago. Mama băiețelului se zbate acum între viață și moarte

Părinții sunt în stare de șoc

Tatăl băiețelului a povestit cu ochii în lacrimi cum dimineața a început ca oricare alta. „ Dimineața ne-am trezit și copilul nostru era bine. Soția mea s-a dus la el, apoi toată familia a luat micul dejun împreună. I-am dus pe ceilalți doi copii la școală. Mai târziu, soția și-a dat seama că Iustin nu mai respira, nici pe gură, nici pe nas.

Am sunat imediat la salvare",
a spus el, potrivit ilgazzettino.it.

Bărbatul subliniază că micuțul Iustin nu fusese niciodată lăsat singur acasă, mereu existând cineva care să aibă grijă de el.

Citește și: Salvatorii care le-au scos pe cele două surori din bazinul din Mureș nu-și revin din șoc, și fac mărturii sfâșietoare. Fetițele s-au stins din viață după opt ore

După apelul la salvare, sirenele ambulanței au spart liniștea cartierului, iar o echipă de medici a sosit urgent la locuința familiei. Medicii au încercat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, au fost nevoiți să se oprească după câteva minute, deoarece nu mai era nimic de făcut.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Ce se întâmplă cu Andreea Raicu? Vedeta a postat un videoclip în care a explicat motivul pentru apariția burticii suspecte: “Când vrei să vezi cum ar arăta hainele noastre pe gravide."

„Vrem să înțelegem ce s-a întâmplat cu copilul nostru", a declarat tatăl, vizibil afectat. „Am semnat toate documentele necesare pentru autopsie. Medicii ne-au spus că este vorba despre o ‘moarte albă’, care din păcate se poate întâmpla uneori. La această vârstă, doar trei minute fără aer pot fi fatale. Dar Iustin era sănătos, nu avusese niciodată probleme", a mai adăugat Gheorghe Grigoraș.

Investigațiile continuă în acest caz

Potrivit sursei menționate anterior, familia este cunoscută în comunitate pentru hărnicia tatălui, care lucrează ca muncitor într-o fabrică de mai bine de două decenii. De asemenea, mulți prieteni și rude au venit să le ofere sprijinul în această perioadă de doliu.

Citește și: „Ea i-a luat viața”. Un tânăr, în vârstă de doar 24 de ani, a fost ucis cu brutalitate de partenera lui. Familia susține că acesta era victima violenței domestice

Mătușa micuțului Iustin, plângând, a spus: „Forța lor vor fi ceilalți doi copii, care l-au primit cu atâta bucurie pe frățiorul lor", arătând o fotografie de familie în care băiețelul apare îmbrăcat elegant la o ocazie specială.

Vestea tragică s-a răspândit rapid în rândul vecinilor, care inițial au crezut că ambulanța ajunsese în zonă din cauza unui accident rutier. Însă, aflând adevărul, comunitatea a fost profund marcată. În special părinții care au copii mici au fost profund afectați și îngrijorați.

Investigațiile continuă, iar autoritățile încearcă să stabilească ce s-a întâmplat în dimineața tragică în care micuțul Iustin și-a pierdut viața. Familia așteaptă cu disperare răspunsuri cu privire la moartea neașteptată a băiețelului lor.