Transfăgărășan, acoperit de zăpadă în luna noiembrie! Cum va fi vremea în perioada următoare

Author: Lavinia Medrea

Transfăgărășan, acoperit de zăpadă în luna noiembrie! Cum va fi vremea în perioada următoare

Sursa: Facebook Salvamont Argeș

În România, iarna a ajuns deja la Transfăgărășan. Zăpada s-a depus, astfel că drumarii au intervenit cu utilajele de deszăpezire. În rest, a plouat în toată țara.

În ultimele zile, temperaturile au scăzut, vremea s-a răcit iar ploile au venit în mai multe regiuni din România.

Au venit ninsorile în Transfăgărășan

Ninsorile abundente au apărut și la munte, iar peisajele de poveste mult lipsite și-au făcut apariția. Vântul bate puternic, iar dacă vorbim de Transfăgărășan, drumarii au fost nevoiți să intervină cu utilaje de deszăpezire. La final de săptămână este foarte posibil să apară ploi slabe sau burniță în aproape toată România, inclusiv în Capitală. Meteorologii au transmis că în intervalul 14 noiembrie- 12 decembrie temperaturile vor scădea în majoritatea regiunilor. În decembrie va fi mult mai frig decât trebuie să fie în mod normal, iar la munte va ninge.

Citește și: Când vor cădea primii fulgi de zăpadă în România. Temperaturi de vară în pragul iernii. Meteorologii au făcut anunțul

În perioada următoare, va ploua în mare parte a țării, iar la munte ninge.

Salvamont Argeș a postat imagini superbe cu zăpada care s-a depus noaptea trecută, la Cabana Salvamont cota 2000 Transfăgărășan.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Prognoza meteo 14 noiembrie- 5 decembrie 2022

„Valorile termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în majoritatea regiunilor, posibil ușor mai coborâte în cele nord-estice. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, dar cu posibilitatea unui ușor deficit în zonele montane”,  a transmis Administrația Națională de Meteorologie (ANM), pentru intervalul 14 noiembrie- 12 decembrie.

În perioada 21- 28 noiembrie, temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval în toată țara. Cantitățile de ploi vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână în aproape toată țara, cu excepția extremității nordice, unde vor fi local scăzute.

Citește și: Vremea se răcește în toată țara și sunt anunțate minime negative. Prognoza meteo ANM sâmbătă, 12 noiembrie 2022

În perioada 28 noiembrie- 5 decembrie, temperaturile medii vor fi relativ scăzute pentru perioada aceasta în estul și sud-estul țării, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice acestui interval. Cantitățile de ploi vor fi scăzute în vestul, nord-vestul și centrul României, în special la munte, iar în rest vor fi normale pentru acest interval, mai transmite ANM.