Transformă-ți ferma într-o afacere profitabilă

Author: Diana Tilă

Transformarea fermei într-o afacere profitabilă este un obiectiv ambițios, dar necesar pentru a asigura sustenabilitatea acesteia și creșterea pe termen lung. Dacă ferma este profitabilă, fermierul și familia sa au un trai decent, contribuind și la dezvoltarea economiei locale și naționale.

Profitabilitatea fermei îți permite să reinvestești în tehnologii moderne, în creșterea productivității și în îmbunătățirea calității produselor. De asemenea, o afacere agricolă profitabilă poate stimula inovația și poate dezvolta practici agricole durabile. Pentru a putea însă demara pe drumul către succes și către dezvoltarea durabilă, mulți dintre fermieri au nevoie de finanțări agricole adaptate.

De ce este nevoie pentru a face ferma profitabilă

Sunt câteva elemente care contribuie la creșterea eficienței, productivității și sustenabilității într-o fermă, pentru ca aceasta să devină profitabilă. Iată care sunt acestea:

Planificare strategică

Primul pas în transformarea fermei într-o afacere profitabilă îl reprezintă evaluarea detaliată a nevoilor și potențialului acesteia, adică a tuturor resurselor disponibile. În funcție de această analiză obiectivă, se va face o planificare strategică, în care vor fi incluse: obiectivele pe termen scurt și lung, evaluarea pieței, evaluarea cerințelor consumatorilor. Această planificare te poate ajuta să-ți optimizezi resursele și să faci investiții informate.

Management financiar

Gestionarea eficientă a resurselor este foarte importantă în orice afacere. Monitorizarea fluxului de numerar, gestionarea datoriilor, maximizarea veniturilor și reducerea costurilor operaționale sunt aspecte pe care orice fermier trebuie să le aibă în vedere pentru a crește profitul. Dacă ferma nu dispune de banii necesari pentru a-și desfășura activitatea în bune condiții sau pentru a efectua anumite investiții necesare, ce țin de dezvoltare sau inovație, un credit agricol este binevenit, cu ajutorul său obținându-se banii necesari pentru acoperirea tuturor cheltuielilor.

Inovație și tehnologie

Agricultura este un domeniu în care tehnologiile și inovațiile pot transforma semnificativ productivitatea și randamentul. Utilizarea unor echipamente avansate (drone, sisteme de irigații) și a unor soft-uri de management agricol pot contribui la reducerea costurilor, la creșterea productivității și la îmbunătățirea calității produselor, lucruri care determină automat și creșterea profitabilității.

Educație și formare continuă

Orice fermier care se respectă și care își dorește să aibă o afacere care să țină pasul cu vremurile trebuie să fie bine informat și să se adapteze continuu la schimbările ce apar în domeniul său. În acest scop, el poate participa la cursuri de formare, seminarii și conferințe și trebuie să-și asigure accesul la resurse educaționale care îi permit să-și îmbunătățească abilitățile, fie cele de management, fie cunoștințele tehnice.

Diversificarea activităților agricole

Diversificarea activităților agricole presupune și diversificarea surselor de venit, ceea ce este un lucru de dorit în sectorul agricol, unde este riscant să mizezi pe o singură activitate. Diversificarea creează noi oportunități de profit și reduce riscurile. De exemplu, dacă ai o fermă de porci, te poți orienta și către creșterea caprelor sau vacilor, dar și către cultivarea unor plante  pentru hrana acestora, precum și către investiții în facilități de procesare, pentru a produce și vinde: carne proaspătă sau afumată, cârnați, șuncă etc.

Managementul resurselor umane

O fermă profitabilă depinde foarte mult și de nivelul de instruire și de motivație al echipei. Managementul eficient al resurselor umane implică atât recrutarea unui personal calificat, precum și a le pune la dispoziție angajaților cursuri de formare și de dezvoltare profesională sau asigurarea unui mediu de lucru pozitiv. O echipă dedicată este un plus important pentru productivitatea și inovația dintr-o fermă.

Poți transforma ferma într-o afacere profitabilă cu puțin efort și cu resursele financiare necesare, pe care, dacă nu le ai, le poți obține printr-un credit agricol. Toate elementele prezentate în acest articol, laolaltă cu unele specifice, identificate la fața locului, contribuie la succesul si profitabilitatea pe termen lung a fermei.

 

 


Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.