Domnul Quinn, in varsta de 45 de ani, fost instructor de sport, ajunsese sa cantareasca cel mai mult 171 kg." Am fost instructor de sport, dar mi-am pierdut slujba si m-am angajat ca manager intr-un magazin", a declarat acesta." Am continuat sa mananc la fel ca si atunci cand eram instructor de sport, diferenta era ca nu mai puteam sa consum caloriile in acelasi mod", a adaugat James Quinn.
" Nu mai faceam nimic din treburile casei, sotia mea facea totul si asta ne-a afectat relatia", a spus barbatul. Nu se mai simtea bine in pielea lui, nici fizic si nici psihic asa ca s-a gandit ca trebuie sa faca ceva. S-a inscris intr-un program de slabit, iar dupa ce a reusit sa slabeasca 25 de kilograme, sotia lui i s-a alaturat in acelasi program. Cu ajutorul unei diete riguroase si a exercitiilor fizice regulate, cei doi soti au reusit sa ajunga la greutatea la care au visat.
" Nici eu nu aratam prea bine. Am avut mereu probleme cu greutatea dupa ce am nascut, dar credeam ca totusi sunt bine", a declarat Joyce, sotia lui James Quinn. Cei doi au slabit cu ajutorul programului intr-un an de zile, iar pentru performanta lor au fost desemnati "Cel mai slab cuplu al anului 2013".
James si Joyce Quinn inainte de a slabi
/www/cdn.knd.ro/kanald/stiri/altele/2-6083fb8a8b054f5b6d895f8b688b9b2a.JPG
James Quinn inainte si dupa programul de slabit
/www/cdn.knd.ro/kanald/stiri/altele/3-ed21bc7b9fce0844e92b9e0735f17658.JPG
Joyce Quinn inainte si dupa programul de slabit
/www/cdn.knd.ro/kanald/stiri/altele/4-b74fe763617ffff13299ab586ac5a6df.JPG
Din nou fericiti! James si Joyce Quinn
/www/cdn.knd.ro/kanald/stiri/altele/5-a809e13438c89b82749fe613047bf0be.JPG
/www/cdn.knd.ro/kanald/stiri/altele/6-223bdf03fc29f0b83f6254ddd668ffda.JPG
/www/cdn.knd.ro/kanald/stiri/altele/7-9484b43d5ae6988c032670e85c68f6cd.JPG
/www/cdn.knd.ro/kanald/stiri/altele/8-b7567212386edfab3413ceef2ac7f660.JPG
/www/cdn.knd.ro/kanald/stiri/altele/9-e5d56b5afd35856c79bc0d1d9b0c8a3e.JPG
Premiati!