Unde-i lege nu-i tocmeala, asa ca ciobanul s-a ales cu amenda pentru ca si-a scos mioarele in oras.
N-or avea trei sute de oi ciobanasii nostri, dar cu cele doua sute cu care au iesit la plimbare, agale, la drum de seara, tot au reusit sa umple bulevardul, spre disperarea celor din jur.
Pensionarii români vor primi retroactiv banii începând din luna mai, având în vedere că marea recalculare se apropie de final, după o întârziere de opt luni.
Procesul de recalculare a pensiilor, început după intrarea în vigoare a noii legi în septembrie anul trecut, se apropie de final.
Un incident șocant petrecut în miez de noapte, în localitatea Capoterra de pe insula Sardinia, scoate la iveală cât de departe poate merge impulsivitatea.
Moment romantic în ediția de azi, 10 februarie, a emisiunii Casa Iubirii. Daniel i-a oferit un trandafir roșu lui Criss, iar gestul a aprins flacăra pasiunii.