''Trebuie să mergem urgent în buncăre'' Ana Baniciu și Raluka sunt în Israel, unde a început războiul. Artistele au fost trezite de sirene și bombe

Autor: Diana Tilă
Actualizat: 09 oct 2023, 10:31

Ana Baniciu și Raluka sunt în Israel, unde a început războiul

Sursa: Captura Instagram Ana Baniciu și Raluka

Raluka și Ana Baniciu au anunțat ce se întâmplă în aceste momente în Israel

Momente de panică pentru Ana Baniciu și Raluka. Artistele se află în aceste momente în Tel Aviv, unde armata israeliană a declarat stare de război, în urma atacurilor masive asupra Israelului din Fâșia Gaza palestiniană.

Citește și: Israelul, în stare de război după un atac cu rachete. Rachetele au fost lansate din Fâșia Gaza

Raluka și Ana Baniciu sunt în Israel, unde a început războiul

Sâmbătă, 7 octombrie, mai multe rachete au lovit sudul și centrul Israelului. Atacurile au fost revendicate de teroriștii palestinieni, în urma acestora o persoană a murit, iar peste 100 de persoane sunt rănite. 

Artistele Ana Baniciu și Raluka sunt în aceste momente în Tel Aviv. Cântărețele voiau să meargă la concertul lui Bruno Mars, dar din cauza atacurilor, acesta s-a anulat, iar ele au fost nevoite să meargă în buncăre, pentru a sta în siguranță.

''Ne-am trezit cu sirenele peste tot și de 3 ore auzim bombe. Bubuie în aer din câteva minute în câteva minute.  E foarte ciudată senzația. Doamne! E o energie foarte ciudată în Tel Aviv. Nu sunt oameni aproape deloc pe stradă, sunt 3-4 oameni care merg și ei, probabil, spre case. Nu se mai aud bubuieli de aproape o oră. Deocamdată e liniște și pace. Să vedem ce se întâmplă de acum în colo.

Să sperăm că totul va fi bine'', a anunțat Raluka pe Instagram.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citește și: Volodimir Zelenski este așteptat în România. Când va avea loc vizita președintelui ucrainean

Cele două le-au transmis urmăritorilor din mediul online că s-au trezit din cauza sirenelor și a bombelor. Din fericire, Ana Baniciu și Raluka sunt în siguranță și speră să ajungă cu bine în România. 

''Bună dimineața, dragilor! Sunteți în liniște și să apreciați asta, pentru că noi suntem Tel Aviv, unde de dimineață ne-am trezit cu o sirenă pe strada noastră, pe care locuim aici.

Ne-a anunțat că trebuie să mergem rapid în buncăre. Nu am apucat să mergem în buncăre până când am auzit explozia, care era în zona noastră. Israelul, și în special Tel Aviv, sunt cei mai tari pe parte de a se apăra, mai ales aerian. Nu știm dacă racheta sau bomba, ce a fost ea, a avut explozie în cer sau pe pământ. Aici nu se vede nimic că arde sau fum.
Am crezut că la ei e o chestie care se întâmplă mai des, dar am aflat acum, în ultima oră, că asta nu e o chestie comună. Ce s-a întâmplat azi, nu s-a mai întâmplat niciodată în Israel. Nu știu cum am nimerit fix noi în momentul ăsta.

Este pustiu pe stradă, am încercat să ieșim să luăm ceva de mâncare și am auzit altă sirenă. Am intrat într-un buncăr, al unui bloc, care era cel mai apropiat. Stând în buncăr, se auzeau exploziile.

Avem bilet de avion luni, de întoarcere. Nu știm dacă aeroporturile s-au închis, cert este că suntem în siguranță, totul va fi bine. În schimb, în seara asta era concert Bruno Mars, eram foarte entuziasmați că mergem toți. Bruno Mars a anunțat că nu mai susține concertul.

Nu e nimeni pe stradă, înțeleg că au reușit să intre foarte mulți civili din Gaza în Israel și au început să se împuște pe stradă. E chiar război, în adevăratul sens al cuvântului'', a anunțat Ana Baniciu pe Instagram.