Știm cu toții cât de neplăcut este atunci când deschidem frigiderul și simțim că miroase urât. Ca să nu vă mai confruntați cu această problemă, apelați la un truc care este la îndemâna oricui.
Cum ții frigiderul curat cu bicarbonat de sodiu
Frigiderul trebuie să fie întotdeauna curat și să nu aibă niciun fel de mirosuri neplăcute. În caz contrar, toate alimentele pot prinde un miros urât și nu o să vă mai facă plăcere să le consumați.
Este adevărat că pe piață exista tot felul de deodorante pentru frigider, care vă pot scăpa de aceste neplăceri. Dacă vreți totuși să apelați la o soluție naturală și ieftină, încercați trucul cu bicarbonat de sodiu.
Tot ceea ce trebuie să faceți este să puneți bicarbonat de sodiu într-un pahar sau într-o cană și să băgați recipientul în frigider.
Înainte de a face asta, spălați rafturile frigiderului cu apă și cu oțet și aruncați toate alimentele care s-au stricat.
Într-un lighean, puneți apă călduță, nu fierbinte, și adăugați un pahar de oțet de masă. Nu va fi nevoie să clătiți frigiderul pe interior, dacă îl spălați cu această soluție.
Apoi puneți recipientul cu bicarbonat de sodiu fie pe ușa frigiderului, fie pe unul dintre rafturi. Bicarbonatul de sodiu va absorbi toate mirosurile neplăcute din frigider.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Și cafeaua vă scapă de mirosurile urâte din frigider
Un alt truc la care poate apela oricine, pentru a scăpa de mirosurile din frigider este folosirea cafelei. Puneți boabe de cafea într-un pahar sau într-o cană și băgați recipientul în frigider.
Este cunoscut faptul că boabele de cafea neutralizează mirosurile și astfel frigiderul dumneavoastră va avea întotdeauna un aer proaspăt.
În loc de cafea puteți folosi și ovăz, care va avea același efect.
De asemenea, o altă soluție naturală este și folosirea vaniliei. Puneți esență de vanilie pe câteva dischete demachiante și așezați-le pe rafturile frigiderului.Puteți scăpa de mirosurile urâte din frigider și cu ajutorul lămâilor sau al portocalelor. Stoarceți fructul, puneți sucul într-un pahar și lăsați-l în frigider.
Chiar dacă există aceste soluții la care puteți apela, pentru a vă reîmprospăta frigiderul, cea mai bună variantă rămâne totuși curățarea lui constantă.
Astfel, măcar o dată la două săptămâni, spălați-l în interior cu apă și oțet. De asemenea, aveți grijă să nu lăsați în frigider alimente stricate, pentru că, inevitabil, acestea vor mirosi urât.
Este foarte important și modul în care depozitați alimentele în frigider. Brânza, mezelurile sau mâncarea gătită trebuie puse întotdeauna în caserole acoperite, ca să nu împrăștie mirosuri neplăcute în tot frigiderul.