Trupul lui Alexei Navalnîi a fost predat familiei. Unde și în ce condiții va avea loc înmormântarea opozantului rus

Author: Diana Bostan
Actualizat: 25 feb 2024, 09:25

Trupul lui Alexei Navalnîi a fost predat autorităților

Sursa: Profimedia

La mai bine de o săptămână, trupul neînsuflețit al lui Alexei Navalnîi a fost predat mamei sale. În ce condiții se va desfășura înmormânatrea?

Corpul neînsuflețit al lui Alexei Navalnîi a fost predat mamei sale, a informat Kira Yarmysh, purtătorul de cuvânt al familiei disidentului, conform informațiilor furnizate de Sky News.

Cadavrul lui Alexei Navalnîi a fost predat familiei

Trupul fără viață al disidentului rus Alexei Navalnîi a fost transferat și predat mamei sale, potrivit anunțului făcut de purtătorul de cuvânt al familiei, Kira Yarmysh, sâmbătă. Într-o postare pe platforma X, Yarmysh a exprimat recunoștința față de cei care au susținut familia în solicitarea lor de a primi trupul lui Navalnîi. Cu toate acestea, detalii privind înmormântarea disidentului rămân neclare, iar Kira Yarmysh a menționat că nu este sigur dacă autoritățile vor interveni în organizarea ceremoniilor funerare.

Alexei Navalnîi
[Sursa: Profimedia]

"Trupul lui Alexei a fost dat mamei lui. Mulțumim foarte mult tuturor celor care au cerut asta alături de noi", a fost postarea făcută de Kira Yarmysh pe X.

Citește și: Alexei Navalnîi, înmormântat în secret sau într-o colonie penală. Mama lui trebuie să aleagă între cele două opțiuni date de autoritățile ruse

Kira Yarmysh a adăugat că planurile precise privind înmormântarea vor fi dezvăluite în curând. Încă nu se știe data și locul înmormântării sau dacă autoritățile ruse vor interveni în desfășurarea ceremoniilor funerare.

Mama lui Alexei Navalnîi s-a confruntat cu un ultimatum din partea autorităților ruse, care au amenințat că disidentul va fi înmormântat în colonia penală în care a pierit, în cazul în care familia refuză să renunțe la organizarea unei ceremonii publice de adio.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Anunț pentru pensionarele din țară. Cum arată calendarul pensiilor pentru luna decembrie

Alexei Navalnîi ar fi fost asasinat printr-o metodă veche a KGB

Dezvăluirea tulburătoare despre moartea lui Aleksei Navalnîi vine de la un adversar notoriu al lui Vladimir Putin, activistul Vladimir Osecikin, care a găsit refugiu în Paris în deceniul trecut și gestionează site-ul Gulagu.net, dedicat dezvăluirilor privind corupția, brutalitatea și represiunile regimului Kremlinului. Potrivit afirmațiilor lui Osecikin, Navalnîi ar fi decedat în urma unui impact brutal în zona inimii, iar starea sa fizică ar fi fost afectată în mod deliberat printr-o "plimbare" în curtea închisorii, la temperatura de -27 de grade Celsius.

Conform informațiilor furnizate de Osecikin, care citează o sursă din colonia arctică "Lupul Polar", locul de detenție al lui Navalnîi, trupul său prezenta semne de vânătăi la nivelul capului și al pieptului. Aceste detalii sporesc suspiciunile cu privire la un posibil asasinat, iar Osecikin subliniază că aceste semne coincid cu tehnica de asasinare cu o lovitură de pumn, specifice forțelor speciale din KGB.

Citește și: „Cu un singur pumn în inimă”. O sursă din colonia arctică "Lupul polar" dezvăluie în ce condiții ar fi murit, de fapt, Alexei Navalnîi

„Este o metodă veche a diviziilor forțelor speciale ale KGB-ului. Ei și-au antrenat agenții să ucidă un om cu un singur pumn în inimă, în centrul corpului. A fost o marcă a KGB-ului“, a spus acesta, potrivit The Times și preluat de adevărul.ro.

Opozantul rus Alexei Navalnîi, principalul adversar al lui Vladimir Putin, a decedat vineri, la vârsta de 47 de ani, în închisoarea din regiunea Iamal, unde executa o pedeapsă de 19 ani de închisoare. Navalnîi fusese închis după ce s-a întors în Rusia la începutul lui 2021.