Trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu a ajuns la Iași. „Stăpânului Moldovei” a fost primit cu ropote de aplauze și purtat pe un covor roșu

Author: Laura Macovei
Actualizat: 17 apr 2024, 13:18

Trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu a ajuns la Iași. „Stăpânului Moldovei” a fost primit cu ropote de aplauze și purtat pe un covor roșu

Sursa: Facebook/Captură Observator

Primire plină de fast a trupului neînsuflețit al celui ce a fost un temut lider interlop din Iași. Costel Corduneanu a ajuns în orașul natal, la Iași, în ropote de aplauze.

Costel Corduneanu, figura cunoscută și controversată din lumea interlopă, a fost adus acasă la Iași.

La vârsta de 54 de ani, Costel Corduneanu a murit la un spital din Târgu Mureș, iar întoarcerea trupului său la Iași a atras o atenție deosebită.

Costel Corduneanu, adus acasă pe covorul roșu, în ropote de aplauze

Costel Corduneanu a fost întâmpinat cu un impresionant spectacol de omagiu. Sicriul său a fost depus în curtea unui restaurant din oraș, iar sute de oameni l-au primit cu ropote de aplauze, un covor roșu și un proțap.

Trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu a ajuns la Iași. „Stăpânului Moldovei” a fost primit cu ropote de aplauze și purtat pe un covor roșu
[Sursa: Facebook]

Ne pare rău. Le mulţumim tuturor că au venit aici şi care o să mai vină. E o durere foarte mare şi ne pare rău,” a transmis Adrian Corduneanu, fratele lui Costel Corduneanu, potrivit Observator.

Citește și: „Dragostea nu va pieri niciodată”. Mesajul emoționant transmis de soția lui Costel Corduneanu după decesul acestuia

Prietenii și familia sa au organizat un ceremonial impresionant, inclusiv cu un sobor de preoți. Cu toate că este cunoscut pentru infracțiuni precum cămătăria, traficul de droguri și actele de violență asociate clanului său, Corduneanu a fost și un sportiv de performanță, reprezentând România în competiții internaționale la Jocurile Olimpice.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

„Federația Română de Lupte anunță cu regret trecerea în neființă a celui care a reprezentat luptele libere românești cu succes- Costel Corduneanu. Costel Corduneanu a fost unul dintre cei mai buni luptători pe care i-a dat municipiul Iași, fiind Vicecampion European și participant la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, unde a ocupat locul 9 – Barcelona, 1992, respectiv locul 14 – Atlanta, 1996. Federația Română de Lupte transmite sincere condoleanțe familiei și apropiaților! Dumnezeu să îl odihnească!,” a transmis Federația Română de Lupte, pe pagina de Facebook.

Costel Corduneanu s-a stins pe masa de operație

Costel Corduneanu s-a stins din viață luni, 15 aprilie, într-un spital din Târgu Mureș.

Citește și: Serghei Mizil, mesaj sfâșietor după moartea lui Costel Corduneanu: „O zi tristă pentru mine...”. Ce relație au avut cei doi

Costel Corduneanu era internat de mai multe săptămâni într-un spital din Târgu Mureș, unde a suferit o intervenție chirurgicală pe cord, potrivit informațiilor transmise de Gândul.

În luna martie a acestui an, Costel Corduneanu a trecut prin momente critice, fiind în pragul morții. Cu toate acestea, datorită eforturilor depuse de medici, viața sa a fost salvată printr-o intervenție chirurgicală complexă, însă câteva săptămâni mai târziu, bărbatul s-a stins din viață.