Biserica este dispusa chiar sa suporte jumatate din cheltuielile de inmormantare. Purtatorul de cuvant al patriarhiei romane, Constantin Stoica, cere familiei sa pastreze renumele lui Nicolaescu in constiinta poporului roman si sa il inmormanteze crestineste, mai ales ca primaria capitalei poate oferi un loc de veci la Cimitirul Bellu, pe aleea unde sunt inmormantate personalitatile lumii artistice.
Trupul neinsufletit al actorului este depus la Cercul Militar National unde prietenii isi vor putea lua ramas bun de la el.
Tot acolo sunt asteptati si oamenii care vor sa-i aduca un ultim omagiu regizorului. Dana Nicolaescu, sotia actorului, a cerut discretie si decenta tuturor celor care doresc sa se incline pentru ultima data in fata maestrului. Pe de alta parte, ea a cerut presei sa nu difuzeze nicio imagine de la inmormantarea lui Sergiu Nicolaescu.
De altfel, incinerarea va avea loc intr-un cadru restrans si nu va fi permis accesul presei.
Sergiu Nicolaescu a decedat ieri dimineata, în urma complicatiilor cardiace si pulmonare severe, care nu au raspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anuntat Spitalul Elias. Regizorul era internat din 26 decembrie si recent fusese operat de peritonita. Sergiu Nicolaescu avea 82 de ani si a lasat in urma o colectie impresionanta de filme.
Pe langa mostenirea cinematografica, Sergiu Nicolaescu a lasat in urma si o avere impresionanta, Potrivit ultimei declaratii de avere inregistrate, prolificul regizor avea doua apartmente de lux in capitala si o casa de vacanta in statiunea 2 Mai, 13 conturi bancare care insumeaza aproape 400 de
mii de euro. La acestea se adauga drepturile de autor ale zecilor de filme pe care le-a realizat. Cum maestrul nu nu a avut urmasi, cea care ii va mosteni averea va fi actuala sotie, Dana, in varsta de 36 de ani.